Condamnare la închisoare pentru un judecător care a cerut șpagă

Proces. Sursa foto: Arhiva EVZ

Un judecător din Republica Moldova a primit o condamnare de 5 ani de închisoare, după ce a pretins 15.000 de euro șpagă de la un agent economic. Magistratul, care activa în cadrul Judecătoriei Hîncești, a mai cerut 1.000 de euro și a spus că îi poate influența pe porcurori.

Judecătorul ar fi pretins șpaga de la conducătorul unui agent economic pentru a influența colegi de-ai săi să găsească o soluție într-un litigiu civil. Acesta a fost reținut în momentul primirii celei de-a doua tranșe din suma inițial pretinsă, în total fiind primite 11.000 dolari din cei 15.000 dolari pretinși.

Tot în acest caz, susținând că are influență asupra procurorilor, magistratul a pretins de la conducătorul aceleiași companii 1.000 de dolari pentru a se implica în adoptarea unei decizii într-un proces penal care ar avantaja interesele respectivului agent economic. Magistratul a fost reținută în flagrant împreună cu cel care i-a oferit banii. Ambii au fost puși sub învinuite pentru două episoade de trafic de influență.

Judecător din Republica Moldova, condamnat pentru că a cerut șpagă

În acest caz, instanța a recunoscut vinovați inculpații de comiterea infracțiunii de trafic de influență, stabilindu-i judecătorului o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de cinci ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea pe un termen de patru ani, fiind confiscați în contul statului de la condamnată suma de 10.000 de dolari, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de cinci ani din momentul executării pedepsei principale.

Celui de-al doilea inculpat, fiindu-i stabilită o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de cinci ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare pe un termen de patru ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice pe un termen de cinci ani din momentul executării pedepsei principale.

Inculpații nu și-au recunoscut vina pentru comiterea faptei incriminate, după cum notează agora.md.