Concurs de parcat căruţa cu spatele

Peste o mie de localnici s-au adunat în weekendul trecut, pe un teren de la marginea satului, pentru a-şi încuraja favoriţii din cursa inedită de căruţe, organizată de Primăria Marpod şi o asociaţie a microregiunii de pe valea Hârtibaciului.

Oamenii au făcut galerie concurenţilor şi au aplaudat cu poftă pe parcursul celor trei ore de curse. Cei opt săteni înscrişi în concurs au avut de parcurs un traseu pe teren accidentat. Printre probele obligatorii de parcurs, savurate de asistenţă, au fost parcatul cu spatele între baloţi de paie şi trecerea printre jaloane fără să le doboare.

Pentru a nu avea probleme tehnice, căruţaşii au fost verificaţi înainte de a intra pe traseul lung de cinci kilometri. „La un moment dat m-am simţit ca la cursele de Formula 1 de la televizor. La anul mă pregătesc din timp şi sigur câştig. A fost mai greu la parcarea cu spatele, da’ în rest m-am descurcat, zic eu“, a spus Mihai Corneciu, unul dintre cei opt concurenţi. Premiile au fost mult mai „tentante“ pentru caii care au tras la atelajele lor: câţiva saci cu ovăz şi, pentru cei clasaţi pe primele locuri, hamuri, căpăstru pentru cai, dar şi perii de ţesălat animalele.