Editura Evenimentul si Capital

CONCLUZIE HALUCINANTĂ în cazul medicul din Iași ACUZAT DE PACIENȚI CĂ VINE BEAT la cabinet

Foto arhiva
Autor: | | 0 Comentarii | 376 Vizualizari

Concluzie halucinantă în cazul medicul din Iași acuzat de către pacienţi că vine beat la cabinet . Organele competente au fost chemate pentru a analiza situația care se petrece în acel spital.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a finalizat controlul la Centrul de permanentă din Podu Iloaiei, după ce dr. Dan Daschievici, medicul coordonator, a fost acuzat de mai mulţi pacienţi că vine beat la cabinet, mai ales în timpul gărzii, şi le vorbeşte vulgar.

Potrivit bzi.ro, directorul DSP a dispus efectuarea unui control la Centrul de permanentă din Podu Iloaiei, control care a fost finalizat în urmă cu două zile. În ziua efectuării controlului, dr. Dan Daschievici nu era la centru. Reprezentanţii DSP Iaşi au concluzionat că pacienţii sunt mulţumiţi de activitatea doctorului Daschievici, după ce a discutat doar cu pacienţii aflaţi în sala de aşteptare la momentul efectuării controlului. Chiar dacă au fost depistate şi unele nereguli, reprezentanţii DSP nu au aplicat nicio sancţiune.

"În zilele de garda ale dr. Daschievici Dan şi dr. Chiuchi Eduard, consumul de medicamente şi materiale sanitare nu este consemnat şi în registrul de consum medicamente. La dată controlului nu există tub de oxigen portabil şi balon de ventilaţie. A fost verificat integral aparatul de urgenţă şi s-a constatat lipsa câtorva medicamente care au fost achiziţionate în timpul controlului. Grupul sanitar pentru pacienţi este defect din cauza unor defecţiuni a instalaţiilor sanitare. S-a discutat cu pacienţii din sala de aşteptare referitor la prezenţa medicilor la program, conduită profesională şi relaţia medic-pacient. Pacienţii interogaţi s-au declarat mulţumiţi de activitatea dr. Daschievici Dan. S-au făcut recomandări referitoare la asigurarea permanentă a standardelor minimale privind dotarea centrelor de permanentă, asigurarea unui microclimat corespunzător în cabinetul de consultaţii şi reparaţia instalaţiilor sanitare", se arată în raportul de control al DSP Iaşi.

Surpriza, in calendar! Ce se intampla cu Pastele catolic si cel ortodox, la anul

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI