Cum și-a PĂSTRAT ministrul Justiției FUNCȚIA. Concesia făcută de TOADER pentru ca PARLAMENTARII să NU ÎI TRÂNTEASCĂ Ordonanța - EXCLUSIV

Cum și-a PĂSTRAT ministrul Justiției FUNCȚIA. Concesia făcută de TOADER pentru ca PARLAMENTARII să NU ÎI TRÂNTEASCĂ Ordonanța - EXCLUSIV

De câteva zile cel mai mare scandal din lumea politică este legat de Ordonanța de Urgență prin care ministrul Tudorel Toader vrea să modifice Legile Justiției.

Pe lângă prevederile care ar fi trebuit să atragă bunăvoința Comisiei de la Veneția și a organizațiilor de magistrați, Toader a strecurat în proiectul de OUG, trimis vineri spre avizare la Consiliul Superior al Magistraturii, și două prevederi care schimbau celebrele articole care atrag ”răspunderea magistraților”.

 

Răspunderea magistraților, amânată

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Acum, în OUG aprobat în ședința de Guvern de luni dimineață nu mai apar cele două prevederi care au stârnit scandalul în PSD.

Ele sunau așa: ”(8) Statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, va exercita acțiunea în regres împotriva judecătorului sau procurorului dacă, în urma raportului consultativ al Inspecției Judiciare prevăzută de alin (7), rezultă că eroarea judiciară a fost cauzată ca urmare a exercitării de către judecător sau procuror a funcției cu rea-credință sau gravă neglijență.

Împotriva raportului prevăzut de alin (8) părțile interesate pot formula contestație în termen de 30 de zile de la comunicare, la tribunalul în a cărui circumscripție domiciliază reclamantul. Hotărârea pronunțată este definitvă.”

În mod normal modificările propuse au pornit scandalul în partidul care a susținut ani de zile introducerea răspunderii magistraților. Noile prevederi ar fi însemnat că procedura se lungea nepermis de mult, fiind introduse în ecuație și Inspecția Judiciară și un proces de contencios, iar ultimul ar putea dura ani întregi.

Vineri, Tudorel Toader a avut o discuție cu Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, tocmai pe această temă. El ar fi susținut, legat de schimbările propuse, că vrea să pună legislația în acord cu dorințele celor de la Comisia de la Veneția.

În timpul week-end-ului, mai mulți lideri politici, în special din comisiile juridice, au dat declarații publice, atacând tocmai această prevedere, legată de răspunderea magistraților.

Duminică seara, s-a zvonit că Tudorel Toader ar fi fost prezent la o discuție în sediul PSD, dar Codrin Ștefănescu a negat dimineață că ministrul ar fi venit în Kiseleff. Totuși, ceva ar fi avut efect asupra ministrului Justiției, pentru că în textul OUG oferit presei după ședința de Guvern nu mai apar articolele modificate.

Sursele noastre spun că duminică premierul Viorica Dăncilă ar fi avut o discuție cu un parlamentar PSD, membru al comisiei juridice și al comisiei care a elaborat Legile Justiției, și acesta i-ar fi explicat că modificarea nu e de bun augur și că va fi respinsă în Parlament întreaga Ordonanță, inclusiv amânările de la pensionările în masă ale magistraților.