Editura Evenimentul si Capital

Concert In memoriam MĂLINA OLINESCU

malina_02
Autor: | | 1 Comentarii | 415 Vizualizari

Marți, 29 ianuarie, cântăreața ar fi împlinit 39 de ani. Cu această ocazie, prietenul ei Călin Geambașu a organizat un concert numit „Glas de înger” pe scena Teatrului „Constantin Tănase”.

###El a folosit pentru acest spectacol 20 dintre cele 48 de piese imprimate de Mălina în ultima perioadă a vieţii, pe care le-a descoperit întâmplător, în urmă cu trei luni, în computerul său de la studio. Timp de două ore, band-ul condus de Călin Geambaşu a acompaniat vocea Mălinei, iar pe un ecran uriaş amplasat deasupra scenei au fost proiectate imagini şi filmări cu interpreta. În mijlocul scenei a stat un microfon de care era prins un trandafir roşu. ''La acest microfon a cântat Mălina, la acest microfon imprima piesele în studioul lui Călin, iar trandafirii roşii erau florile ei preferate'', a explicat Octavian Ursulescu, cel care a prezentat concertul. În sală au fost prezenţi foşti colegi ai Mălinei de la ''Şcoala vedetelor'' - Călin Goia, Nadine, Diana Munteanu Niculescu, Dana Mladin, Ultra Titi - dar şi oameni de muzică şi de televiziune cu care aceasta a colaborat - compozitorul şi interpretul Adrian Romcescu, cel care i-a încredinţat în 1998 piesa cu care a participat la Festivalul Eurovision, realizatorul tv Titus Munteanu, interpreta Anca Ţurcaşiu. Un moment emoţionant a fost acela în care Doina Spătaru, mama Mălinei, a urcat pe scenă şi a cântat piesa preferată a fiicei sale. Deşi a lăcrimat pe tot parcursul concertului, Doina Spătaru a spus că în sufletul său e un amestec de durere şi bucurie. Mălina Olinescu a murit la 12 decembrie 2011, la vârsta de 37 de ani, după ce a căzut de la balconul apartamentului său.

Ce avere avea, de fapt, Nicolae Ceausescu! Unde se afla banii ACUM

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Vedete

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI