Concediul pentru divorț nu este pe placul senatorilor

Cuplurile care divorțează ar fi putut beneficia de 3 zile de concediu plătit pentru a-și alina suferința. Propunerea nu a fost agreată de senatori, dar nici de Colegiul Legislativ, care consideră că ar discrimina pe angajații care nu divorțează. Deputații vor avea ultimul cuvânt.

Pe agenda Camerei Deputaților se află proiectul de lege „Concediu pentru divorț”, în care este prevăzut ca angajații care își încheie mariajul să primească trei zile suplimentare plătite de concediu, pe lângă cele prevăzute legal.

Inițiatorul proiectului, deputatul Georgian Pop, consideră că această măsură este necesară, deoarece pentru mulți oameni experiența este traumatizantă. Potrivit Institutului Național de Statistică, anual, peste 60.000 de persoane aleg să își încheie căsnicia, fiind prinși la mijloc aproximativ 17.500 de copii.

„Prin oferirea unui concediu pentru divorț de 3 zile plătite statul poate ajuta la diminuarea efectelor negative ale divorțului prin sprijinul acordat la noua situație de viață. Aceste zile libere pot fi folosite de cei care au încheiat o căsătorie pentru soluționarea problemelor pe care noua situație familială le aduce: de la cele obiective precum probleme locative sau administrative până la cele subiective care țin de relația cu copiii sau nevoia de deconectare”, se arată în expunerea de motive.

La Senat, prima Cameră sesizată, proiectul a primit aviz nefavorabil atât din partea Consiliului Economic și Social, cât și din partea Consiliului Legislativ. Senatorii din CES și-au motivat refuzul din pricina faptului că persoanele proaspăt divorțate ar avea nevoie mai degrabă de consiliere psihologică decât de zile de odihnă. De asemenea, statul ar trebui să încurajeze căsătoria durabilă, iar oferirea unor zile suplimentare de concediu i-ar discrima pe restul angajaților, conform punctului de vedere al Consiliului Economic și Social.

Senatul a respins proiectul de lege în 18 februarie și l-a trimis la Camera Deputaților, care este for decizional. În prezent, inițiativa legislativă se află la Comisia pentru muncă și protecție socială, unde se va elabora un raport până la data de 5 martie, urmând ca legea să fie supusă votului în plen.