Angajaţii Spitalului CFR Iaşi vor fi trimişi în concediu timp de o săptămână, începând din 16 aprilie. Personalul medical va fi remunerat pe toată această perioadă.
Conducerea spitalului priveşte această decizie ca pe o măsură anti-criză. „Nu suntem un spital de urgenţă şi atunci ne permitem să facem programări înainte şi după Paşte”, a explicat dr. Lucian Burlea, managerul spitalului. Pentru a face economii, membrii comitetului director au renunţat la încasarea sporului de prevenţie, iar managerul a renunţat la sporul de calculator.
Spitalul CFR Iaşi are datorii de 660.000 lei la firma „Total Test Bucureşti”, care realizează analizele pentru pacienţii unităţii, motiv pentru care comitetul director a decis sistarea plăţii salariilor de merit, a acordării sporului de doctorat, a sporului de mobilitate şi a celui de confidenţialitate şi a desfiinţat două din cele patru linii de gardă.