Editura Evenimentul si Capital

Concediaţii, sacrificaţi pentru creşterea salariilor celor rămaşi

5eeaf40753fc438eae572dd138f208fb
Autor: | | 33 Comentarii | 0 Vizualizari

Noua lege a salarizării va duce la un paradox: ce se câştigă acum prin disponibilizări masive din sectorul de stat se va pierde odată cu mărirea lefurilor celor rămaşi.

###Stabilirea remuneraţiei bugetarilor în funcţie de salariul minim pe economie face ca disponibilizările din sectorul de stat să nu aibă niciun rost. Dacă salariul minim va creşte de la 1 ianuarie 2010, vor fi majorate pe linie lefurile tuturor categoriilor de bugetari. Iar sacrificiul celor daţi afară nu va face decât să alimenteze majorările salariale ale celor care rămân angajaţi. „Aşa s-a lucrat din 1990, cu salariul minim ca bază de calcul. Va trebui revizuit şi noul proiect al legii salarizării unice”, ne-a declarat Adrian Cojocaru, vicepreşedintele Cartel Alfa. Astăzi, în cadrul întâlnirii săptămânale, sindicatele vor discuta şi subiectul legii salarizării, care intră în perioada următoare în dezbatere publică, pentru 30 de zile. Fondul Monetar Internaţional a avertizat că stabilirea câştigurilor bugetarilor în funcţie de salariul minim este un „potenţial pericol”. Ministrul muncii, Marian Sârbu, a declarat, săptămâna trecută, că salariul minim va creşte, anul viitor, cu aproximativ 25%, ajungând la 750 de lei. Sindicatele susţin însă că este vorba de o sumă mai mare. „Salariul minim se va apropia de 1.000 de lei”, spune Adrian Cojocaru. Astfel, este de aşteptat ca neînţelegerile dintre sindicate şi guvern să se acutizeze şi pe subiectul salariului minim. Medicul specialist: 750 de lei mai puţin Sindicatele critică „tăierea” coeficienţilor de calcul al salariilor din noul proiect de lege, faţă de vechea variantă.
  • Un manager de spital cu peste 400 de paturi, care trebuia să aibă 9 salarii minime pe economie, va beneficia de cel mult 6,8 salarii minime, iar directorul medical va avea 6,45 salarii faţă de 8,55.
  • Mai puţini bani va avea şi asistentul-şef din Serviciile de Ambulanţă: 2.820 de lei faţă de 3.750 de lei.
  • Medicul primar va încasa lunar 3.060 de lei în loc de 3.450 de lei.
  • Medicul specialist va primi 2.250 de lei în loc de 3.000.

    Cresc pensiile, de la 1 martie! Este OFICIAL! Care sunt pensionarii ce vor primi BANI mai multi

    Pagina 1 din 1
    Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Economie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA 09:24 Fosta șefă a DNA, vizată în 19 dosare la Parchetul General 08:30 Aducerea lui Nicolae Popa în țară – parte dintr-o mai amplă Operațiune politico-mafiotă. România lui Cristoiu 08:27 IMAGINI EXPLOZIVE cu Laura KOVESI. UNDE a fost SURPRINSĂ înainte de ZBORUL în JAKARTA. Breaking news 07:20 Sebastian Ghiță o ÎNFUNDĂ pe Kovesi în propriile minciuni: „Kovesi a avut nevoie de bani în plus și mi-a cerut.” 07:11 Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi A FOST IMPLICATĂ în aducerea în ţară a lui Nicolae Popa. DEZVĂLUIRI ŞOCANTE ale fostului preşedinte Traian Băsescu 21:41 News alert: TOADER îi va ALEGE lui KOVESI subalternul, dacă va câștiga postul. „Trimit propunerile la Bruxelles!” 20:40 Nicolae Popa aruncă BOMBA despre extrădarea sa: „Traian Băsescu a fost implicat! Să plătească și el și Kovesi!” AMĂNUNTE INCENDIARE 18:03 Un politician important detonează BOMBA în STATUL PARALEL: „Coldea planifica și dădea comanda, iar Kovesi executa.” 23:12 Ce spune Poliția Română despre dosarul anti-Kovesi 11:20 BREAKING NEWS. TOADER, lovitură DECISIVĂ pentru KOVESI. Fosta șefă a DNA nu se aștepta la AȘA CEVA!