În marginea localității prahovene, în capătul străzii Orzoaia de Sus și la 80 de kilometri de București, se regăsește o minunăție arhitectonică. Construită în mijlocul unui parc secular, fosta reședință a lui Alexandru Bellu este străjuită de un foișor impozant care domină peisajul.
Proaspăt renovat, conacul construit în stil vechi românesc a fost locuit până în 1953 de ultimul moștenitor al macedoneanului Alexandru Bellu (1850-1921), construcția fiind donată Academiei Române încă din 1926. Complexul a fost ridicat în jurul anului 1850 și este considerat unul dintre cele mai frumoase din Țara Românească.
Taxă și ghid
După 1953, conacul Bellu a devenit muzeu, iar din 1990 a intrat în subordinea Consiliului Județean Prahova care l-a și renovat din bani publici. După restaurare, la începutul verii, complexul a fost câștigat de Academia Română, după ce instituția a solicitat restituirea imobilului.
În interior sunt păstrate obiecte originale care au aparținut familiei, de la scaune sculptate la covoare de lână, mobilier mare, candelabre, picturi originale, chiar și o păpușă de ceramică a copiilor familiei boierești. Printre obiecte se regăsesc vase și stampe japoneze, icoane și arme din secolele al XVIII- lea.
Două scaune atrag atenția. Multifuncționale, ele se pot transforma din fotolii spațioase în scaune pentru rugăciune, printr-o simplă ridicare a spătarului mobil.
În subsol se regăsește o cramă generoasă care adăpostește mai multe butoaie uriașe, folosite în vechime la păstrarea vinului. Unul poartă chiar blazonul familiei și, spune ghidul autorizat, era preferatul boierului. O presă de vin, dintre cele mai vechi din țară, este depozitată în cramă. Potrivit legendei, strugurii erau inițial striviți cu picioarele într-un imens recipient de „tinere fete virgine”, susține ghidul conacului.
„Casa mică” este doar o parte din fostul complex deținut de Alexandru Bellu. Conacul propriu-zis, care era situat în imediata apropiere a Casei Mari și în care locuia efectiv familia boierului, a fost grav avariat în timpul cutremurului din 1984.
Cimitirul Bellu, muzeu de artă funerară
Cimitirul Bellu este cel mai mare și mai cunoscut din București. A fost denumit după baronul Barbu Bellu, unul dintre strămoșii lui Alexandru, după ce acesta a donat primăriei Capitalei terenul de 28 de hectare, în 1853. În timp, cimitirul a devenit un uriaș muzeu de artă funerară. Cimitirul Bellu adăpostește, de asemenea, 20% din monumentele istorice ale Capitalei, monumente o frumusețe aparte și sculpturi rare. Un punct de atracție este monumentul a doi tineri îndrăgostiți, copiii unui bogătaș din Caracal, care s-ar fi sinucis. Monumentul din marmură neagră a fost ridicat de Raffaello Romanelli, sculptor italian, autorul a peste 300 de lucrări din care 40 se află în România.