Inițiativa privind revizuirea Constituției, astfel încât să se scrie clar că familia se întemeiază pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, a trecut de primul vot în Senat. În același timp, Klaus Iohannis este aspru criticat în Diaspora pentru declarațiile sale
Senatorii din Comisia juridică și cea pentru constituționalitate, libertăți civile și monitorizare a executării hotărârilor CEDO au dat, ieri, undă verde inițiativei cetățenești privind revizuirea Constituției. Raportul a fost adoptat cu unanimitate de voturi și urmează să intre în plen, Senatul fiind primă Cameră sesizată.
Inițiativa cetățenească, care vizează modificarea Cons tituției, prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”. Actualul text al Constituției se referă la căsătoria dintre soți. Senatorii nu au adoptat proiectul fără declarații.
„Vă vorbește un cetățean al acestei republici, tată a trei copii, trei fetițe. Există o normalitate de la care nu avem voie să ne îndepărtăm. Cea mai mare realizare pe care Dumnezeu a lăsat-o omului este aceea de a procrea și de a se înmulți. Această înmulțire se face așa cum știm noi cu toții”, le-a spus senatorul Sebastian Grapă colegilor săi.
„Copiii crescuți în familii cu doi tați sau două mame cresc cu traume psihice. Nu avem dreptul să decidem noi în locul unui copil care nu își poate exprima opțiunea’’, a argumentat și seantoarea PNL Mariana Câmpeanu.
Dacă inițiativa va fi aprobată de cele două Camere și promulgată de președintele Klaus Iohannis, va fi organizat un referendum.
„Ne-a jignit neamul românesc”
Iohannis a declarat însă că este greșită calea fanatismului religios, fiind criticat de BOR și Coaliția pentru Familie. Ulterior a revenit spunând că nu a vrut să acuzde pe nimeni și că doar a atras atenția asupra „unor posibile pericole”, dar declarațiile sale au fost taxate în Diaspora, cu votul căreia a fost ales președinte. Iohannis a primit mai multe mesaje din partea comunităților religioase, atât din țară cât și din afară, în care toate cultele inclusiv cea protestantă evanghelică, îi atrag atenția că România este un stat majoritar laic, iar familia, constituită din bărbat și femeie, este celula de bază a societății. Românii din afara țării spun acum, la aproape doi ani de mandat al lui Iohannis, că le pare rău că au stat ore întregi la cozi să-l voteze și că așteaptă un referendum de demitere a acestuia, întrucât nu-i mai reprezintă. „Ne-a jignit neamul românesc. La noi, familia este compusă din bărbat și femeie, nu din persoane de același sex. Dacă noi am avut încredere și am pus la Cotroceni un minoritar etnic, asta nu-i dă dreptul să își bată joc de majoritate”, este mesajul unui român din Torino, transmis deputatului ALDE Mihai Aurelian. Acesta a declarat EVZ că s-a întâlnit cu zeci de români care s-au plâns de modul în care șeful statului îi tratează. „Ultimele întâlniri cu românii din Marea Britanie, Italia și Spania, au fost marcate de nemulțumirea românilor față de prestația președintelui Iohannis, care a făcut apel la toleranță, afirmație gratuită din moment ce suntem cel mai tolerant popor din Europa. Mai mult decât atât, în diaspora exista o nemulțumire generală față de această declarație”,a spus pentru EVZ, Aurelian Mihai.