Comunitatea LGBT adaugă Negrul pe Steagul Curcubeu

Comunitatea LGBT adaugă Negrul pe Steagul Curcubeu

Zeci de asociații reprezentând lesbiene, gay, bisexuali și transsexuali din Franța au adoptat cauza anti-rasismului, propunând adoptatea unei măsuri considerate de un profund simbolism.

„A venit momentul să ne mobilizăm și mai mult”: sub această lozincă, în jur de cincizeci de asociații și personalități din Franța, reprezentând comunitatea LGBT, a dat publicității o scrisoare deschisă în care anunță că se aruncă în lupta împotriva „rasismului”.

Textul începe printr-un omagiu adus lui George Floyd, americanul negru în vârstă de 46 de ani, ucis în timp ce era reținut de poliția din Minneapolis, pe 25 mai.

Apoi scrisoarea continuă:

Ne puteți urmări și pe Google News

„Suntem toți și toate uluiți/e, indignați/e, revoltați/e. Totuși, așa cum ne invită fostul președinte Barack Obama, trebuie să «canalizăm mânia noastră legitimă către o acțiune pașnică, durabilă și eficientă».”

Pentru semnatarii scrisorii, reacțiile provocate peste tot în lume de moartea lui Floyd „arată o respingere a oricărei forme de discriminare și rasism”.

Scrisoarea deschisă evocă o „convergență a luptelor împotriva tuturor formelor de discriminare”, descrisă de aceste cuvinte: „ne-am angajat să fim mai incluzivi/e și mai reprezentativi/e pentru toate diversitățile societății: a venit momentul să ne mobilizăm mai mult alături de antirasiști”.

În această idee, ei anunță adoptarea unei măsuri simbolice; negrul va fi adăugat pe steagul-curcubeu al comunității LGBT.

Textul se încheie cu următoarele cuvinte: „după modelul unui colectiv de 75 de asociații LGBT+ din Statele Unite, să luăm cuvântul, să ne alăturăm mișcării, să acționăm de o manieră angajată și pașnică pentru a lupta împotriva rasismului și a oricărei forme de discriminare. Adăugați și voi negrul la culorile curcubeului.”

Să facem o observație pur științifică: spre deosebire de curcubeul natural, cel format prin descompunerea luminii, care are șapte culori (roșu – oranj – galben – verdei – albastru – indigo – violet, celebrul ROGVAIV) curcubeul steagului LGBT are numai șase culori (lipsește indigoul).

Prin noua măsură, steagul comunității minoritățiloe sexuale ajunge și el la șapte culori, dar, în loc de indigo, apare negrul. Negrul, la fel ca și albul, nu este o culoare naturală.