Editura Evenimentul si Capital

Comuniştii au luat cele mai multe voturi

3eca149ca9c9758f1e07bdf36f4b3fd6
Autor: | | 13 Comentarii | 0 Vizualizari

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) a obţinut 41% din voturi, urmat de Liberali-Democraţi (PLDM) cu 17,4%, Liberali (PL) cu 16%, Democraţi (PD) cu 12,5% şi Alianţa Moldova Noastră (AMN) cu 8.1% din voturi, conform exit poll-ului realizat de Institutul pentru Politici Publice şi dat publicităţii la închiderea urnelor. Scrutinul de astăzi nu a fost lipsit de incidente, cel mai grav fiind în oraşul Sângera, unde simpatizanţi ai comuniştilor au tras focuri de armă în doi membri ai opoziţiei, din AMN. Viceprimarul din localitate şi fiul său au fost răniţi. O persoană a fost reţinută, conform Jurnalului de Chişinău, care citează autorităţi locale, potrivit cărora împuşcătura nu are nicio legătură cu scrutinul.

Din datele preliminare reiese că cinci partide vor intra în Parlament, după cum urmează:

  • PCRM cu 45 mandate
  • PLDM cu 19 mandate
  • PL cu 16 mandate
  • PD cu 13 mandate
  • AMN cu 8 mandate.

Exit poll-ul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 17.385 de alegători, care au votat pe teritoriul Republicii Moldova, în 200 de secţii de vot şi are o marjă de eroare de 2%. PLDM este condus de Vladimir Filat, PL de primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, şi PD de Marian Lupu, fostul preşedinte al Parlamentului, care a părăsit Partidul Comuniştilor, în urmă cu două luni. AMN este formaţiunea condusă de Serafim Urechean. Scrutin cu fraude Observatorii electorali s-au plâns de diverse tentative de fraudă, de probleme cu urnele mobile, de apariţia unui om de 52 de ori pe o listă electorală şi, mai ales, de faptul că nu toate contestaţiile făcute de ei au fost înregistrate de către membrii Comisiei Electorale Centrale. Partidele de opoziţie din Moldova şi-au exprimat nemulţumirea faţă de un sondaj publicat, la amiază, în media din România, care îi indica pe comunişti pe primul loc. Alegerile din Republica Moldova au fost refăcute, azi, după ce Parlamentul a fost dizolvat, neputând numi un succesor al lui Vladimir Voronin, care nu mai poate candida la încă un mandat de preşedinte. Anterioarele alegeri, din 5 aprilie, care i-au validat la putere pe comunişti, au stârnit violente proteste de stradă, înăbuşite agresiv de autorităţile locale. Violenţele din aprilie de la Chişinău au adus ţării numeroase critici din partea Unuinii Europene, la care Moldova visează să adere.

Totuşi, ţara nu se poate rupe cu totul de influenţa rusească, fiind unul dintre cei mai fideli discipoli ai marii puteri. Relaţiile Republicii Moldova cu România sunt tensionate la nivel diplomatic, după un traseu sinous, de la prietenie şi pahare de vin băute de Voronin cu omologul român,la acuze privind implicarea ţării noastre în orchestrarea incidentelor apărute după alegerile din aprilie. CITIŢI ŞI MOLDOVA A ALES. Comuniştii în frunte

SCHIMBARE de ULTIMA ORA la rezultatele de la Evaluarea nationala! Ce se intampla cu NOTELE postate online

Pagina 1 din 1


Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI