Top 6 sfaturi pentru plantarea și întreținerea viței de vie

17 Sep 2020
Top 6 sfaturi pentru plantarea și întreținerea viței de vie

Indiferent dacă dorești să mergi la distanță de câțiva pași de casă și să guști din strugurii plantați de tine sau vrei o cantitate mai mare pentru a-ți face propriul vin, o viță de vie dă bine în orice grădină. Dacă stai la casă și ai o grădină destul de mare pentru un astfel de proiect, ți-am pregătit câteva sfaturi ca să începi în mod corect.

1. Alege perioada potrivită în funcție de teren

Plantarea viței de vie trebuie făcută în funcție de solul de care dispui. 

Astfel, se recomandă plantarea la începutul primăverii, atunci când temperaturile oscilează între 8 și 19 grade Celsius și la o adâncime de 45-50 de cm.

În cazul în care aveți un teren greu, cu exces de umiditate, atunci puteți să plantați vița de vie la începutul lunii mai.

Pentru terenuri bine drenate, plantarea poate fi făcută și toamna, înainte ca temperaturile să scadă sub limita înghețului.

2. Alege ce soi dorești

În funcție de terenul și zona în care vă te afli, alege un soi potrivit pentru tine și pentru condițiile meteo din apropiere.

În funcție de scopul pentru care o plantezi, vița de vie poate fi de două feluri:

  • Soiuri de masă
  • Soiuri de vin

În funcție de scopul viei, alege soiul potrivit pentru tine.

3. Pregătește terenul cu grijă

Alege cel mai luminos loc din grădină și, după ce ai îndepărtat vegetația, elimină denivelările de pământ. Te poți folosi de motocultoare la preț avantajos, pentru a aduce pământul în starea perfectă pentru plantat.

După ce locația arată așa cum îți dorești, urmează fertilizarea solului, care poate fi făcută cu gunoi de grajd sau cu îngrășăminte chimice și, dacă e nevoie, trebuie să realizezi desfundarea terenului.

4. Plantarea viței de vie

După pregătirea locului, stabilește distanțele la care vor fi plantate vițele. Gropile se fac la adâncimi de 50 cm, cu un diametru de 35-40 cm.

După alegerea vițelor de vie potrivite pentru sol și climat, treci la fasonarea acestora, parafinarea și apoi mocirlirea lor.

După aceste etape, poți planta vițele de vie, iar următorii pași sunt fertizilarea, udarea și umplerea gropilor cu pământ.

5. Întreținerea viței de vie

După plantare, recomandăm dezmușuroitul, care se face primăvara, după ce temperatura nu mai scade sub 8-9 grade Celsius.

Tot primăvara se poate face o arătură pentru afânarea solului și, începând din al doilea an, trebuie să faci tăierea în uscat și copcitul, care trebuie repetat în luna august.

După ce lăstarii au ajuns la 8-10 cm, poți să te apuci de instalarea unor mijloace de susținere (spalieri sau bolți) și de legarea lăstarilor.

Fertilizarea solului este, de asemenea, importantă. Poți aplica doze moderate de îngrășăminte cu azot, fosfor și potasiu pentru o viță de vie sănătoasă.

6. Combate bolile și dăunătorii

Pentru a te bucura de o viță de vie sănătoasă, trebuie să efectuezi anumite acțiuni pentru a o proteja.

Noi recomandăm tratamentele cu fungicide de șase-șapte ori pe sezon. Aceste tratamente sunt aplicate preventiv pentru a reduce cât mai mult distrugerile provocate de boli.

Aceste tratamente se pot face și în funcție de condițiile climatice, deoarece aceste condiții pot facilita apariția unei anumite boli.

Pentru a avea o viță de vie sănătoasă, stropirea acesteia se poate face pe întreaga perioadă de vegetație.

Acestea au fost șase sfaturi ale noastre pentru plantarea și întreținerea viței de vie. Indiferent dacă dorești o vie mică, pentru struguri, sau ai posibilitatea să cultivi o vie mai întinsă, folosește-te de aceste sfaturi pentru a crește o viță sănătoasă, cu struguri gustoși!