Sistemele de irigații moderne: 6 motive pentru care merită să investești în ele

Schimbările climatice din ultimii ani au făcut ca seceta să fie un fenomen din ce în ce mai des întâlnit în România, iar efectele se simt în mod special în culturile agricole. Cele mai recente analize arată că aproximativ jumătate din terenurile care alcătuiesc suprafața agricolă a țării noastre se confruntă cu deficitul de umiditate.

În aceste condiții, utilizarea sistemelor de irigații moderne a devenit o necesitate, iar în acest articol îți vom arăta care sunt motivele pentru care orice fermier ar trebui să apeleze la o astfel de soluție.

Udarea culturilor la momentul optim

Oricât de mult ți-ai dori, nu poți controla vremea pentru a programa ploile exact când culturile agricole au cea mai mare nevoie de apă. Chiar dacă nu este secetă, precipitațiile care cad la momentul nepotrivit nu te ajută foarte mult, spre deosebire de un sistem de irigații pe care îl poți pune în funcțiune oricând dorești. 

De asemenea sistemul de irigații face posibilă udarea plantelor doar în anumite perioade ale zilei, astfel încât să nu sufere din cauza temperaturii. Astfel, vei putea asigura necesarul de apă din sol pe toată durata perioadei vegetative, și o cultură rezistentă la boli și dăunători. 

Investiție ușor de amortizat

Achiziția și instalarea unui sistem modern de irigații presupun o investiție importantă, însă cu ajutorul unui credit pentru irigații poți accesa finanțarea de care ai nevoie, simplu și rapid.

Datorită consumului redus de apă la hectar, sistemul de irigații va genera o serie de economii care te vor ajuta să achiți creditul și iți vor permite să faci noi investiții.

Udarea uniformă a culturilor

Un sistem de irigații modern asigură cantitatea necesară de apă pe toată suprafața culturilor. Nu vor exista diferențe în ceea ce privește gradul de umiditate a solului, plantele de cultură se vor dezvolta uniform, iar productivitatea poate fi îmbunătățită.

Cantitatea de apă poate fi permanent controlată, astfel încât fiecare zonă să beneficieze de cantitatea optimă în funcție de caracteristicile specifice și de nevoile plantelor.

Mai puține buruieni în culturi

Un alt avantaj al sistemelor de irigații constă în faptul că pot direcționa apa strict către rândurile pe care se află plantele de cultură. Spațiile dintre rânduri rămân uscate și astfel semințele de buruieni aflate în sol nu mai pot germina.

În acest mod, vor răsări mai puține buruieni în culturi, iar acestea vor fi mai ușor de eliminat, folosind o cantitate mai mică de erbicide.

Plante de cultură mai rezistente

Plantele care beneficiază de apă suficientă dezvoltă un grad mai mare de rezistență în fața bolilor și dăunătorilor, însă aceasta nu înseamnă că nu mai au nevoie de tratamente fitosanitare.

Insecticidele și fungicidele aplicate sub formă de soluții cu care se stropesc plantele trebuie să rămână o vreme pe suprafața acestora, pentru a fi absorbite fără a fi „spălate” de ploaie sau în timp ce sunt irigate  culturile.

Un sistem de irigații modern poate uda plantele doar în zona rădăcinii, astfel că apa ajunge în pământ fără a atinge părțile aeriene, lăsând soluțiile fitosanitare să-și facă efectul. În plus, udând plantele direct la rădăcină, sunt prevenite anumite boli pentru care umiditatea excesivă este factor favorizant.

Nu în ultimul rând, un astfel de sistem oferă și posibilitatea aplicării unor cantități fracționate de îngrășăminte odată cu apa de irigat în fazele critice de consum ale plantelor.

Economie de timp

Dacă folosești un sistem de irigații modern, vei avea mai mult timp pentru alte lucrări, întrucât un astfel de sistem se ocupă singur de udarea culturilor. Acesta poate fi programat să pornească și să se oprească automat la anumite intervale, iar fermierul are și posibilitatea de a regla volumul de apă distribuit în acest timp. 

De asemenea, mutarea aripilor de ploaie se face rapid și necesită un volum scăzut de muncă manuală.

În concluzie, un sistem modern de irigații este o investiție pe care trebuie să o facă orice fermier care își dorește culturi cu o productivitate sporită, care necesită un consum mai mic de îngrășăminte și produse fitosanitare.

CategoriiFără categorie