Sfaturi pentru o renovare inspirată a locuinței tale

21 Jan 2022
Sfaturi pentru o renovare inspirată a locuinței tale

Te pregătești să dai o nouă atmosferă locuinței tale sau îți dorești neapărat acest lucru doar că nu ai inspirație? Renovarea apartamentului sau casei tale este un proces complex care duce la rezultate satisfăcătoare dacă alegerile pentru materialele folosite sunt realizate în mod corespunzător.

În acest sens, ți-am pregătit un articol cu o serie de sfaturi care te vor ajuta pentru o renovare inspirată a locuinței tale.

1. Creează mai mult spațiu utilizabil

De-a lungul timpului, o locuință poate deveni neîncăpătoare datorită naturii noastre de a strânge obiecte în jurul nostru și astfel, spațiul pentru desfășurarea unor activități nu mai este practic. De aceea, este important ca în timpul renovării să te gândești la maximizarea posibilă a spațiului. Ia în considerare utilizarea unui mobilier minimalist de la Grand Secret în locul mobilierului masiv în care depozitezi diferite obiecte, articole vestimentare etc.

2. Alege culorile pereților înainte de orice altă acțiune de renovare

Diferite combinații de culori în încăperile locuinței tale vor oferi diferite senzații, așa că este important să alegi vopseaua pe care vrei să o folosești înainte de orice altă acțiune de renovare pentru a atinge o estetică echilibrată. Dacă vrei să oferi o senzație minimalistă, scandinavă și organizată, atunci poți alege să vopsești pereții în alb curat sau nuanțe de gri. Dacă vrei să atingi o estetică primitoare, caldă și jucăușă, folosește culori vii, luminoase și vibrante.

3. Creează un design statement prin utilizarea sistemelor de iluminat

Prin schimbarea corpurilor de iluminat existente cu unele noi poți crea o nouă atmosferă în încăpere în care obiectul decorativ principal să fie sistemul de lumină. Poți încerca să folosești corpuri de iluminat tip pandantiv care pot fi achiziționate în diferite forme și culori în funcție de estetica spațiului sau locuinței în general.

4. Utilizează mobilier cu rafturi deschise

Pe măsură ce înaintezi în procesul de renovare al locuinței, o idee foarte interesantă pe care poți să o iei în considerare este utilizarea mobilierului cu rafturi deschise în detrimentul celui cu uși. Un motiv pentru această alegere este faptul că mobilierul prevăzut cu uși și mânere oferă o atmosferă închisă deoarece pare mai masiv. Astfel, corpurile de mobilă cu rafturi deschise sunt preferate, mai ales în cazul reamenajării spațiului de living deoarece ai ocazia să-ți expui obiectele decorative preferate.

5. Experimentează cu diferite forme

În mare parte, suntem obișnuiți cu formele dreptunghiulare, mai ales în materie de corpuri de mobilier pentru dormitor și living și cabinete pentru baie și bucătărie. Ai ocazia să ieși din această zonă de confort și să încerci diferite forme care se potrivesc cu designul pe care vrei să-l adopți și care să te ajute la maximizarea spațiului. În locul canapelelor dreptunghiulare bine cunoscute, poți instala o canapea în formă de L sau chiar o canapea curbată dacă nu îți dorești forme cu energie „masculină”. De asemenea, poți încerca instalarea unui blat de bucătărie curbat pentru a elibera cât mai mult spațiu funcțional din încăpere.

Simte-te liber să încerci ceva nou atunci când îți renovezi locuința. În plus, dacă ți se pare dificil sau nu ai timp pentru această activitate, este foarte bine să apelezi la specialiștii în design interior pentru finisaje cât mai profesionale.