Secretul gradinilor cu design luxos – Top 8 trandafiri cataratori care infloresc pana toamna

14 Sep 2022
Secretul gradinilor cu design luxos – Top 8 trandafiri cataratori care infloresc pana toamna

Creaza in gradina ta pergole sau bolte cu trandafiri cataratori, ori decoreaza gardurile si peretii cu aranjamente realizate din aceste flori spectaculoase. Daca ai la indemana si cateva foisoare, grilaje, suporturi si banci ca suport pentru trandafiri, atunci te vei bucura de un veritabil colt de rai chiar la tine acasa. 

Daruieste-i gradinii tale un aer festiv pentru relaxare si petreceri in aer liber! 

 

Un singur aranjament exterior are capacitatea de a transforma complet peisajul gradinii tale. Perdelele de trandafiri pot personaliza structurile metalice, zidurile cu aspect uzat, sau peretii cu vopseaua sarita. De asemenea, acestia pot servi ca zona de relaxare, ori pentru primirea oaspetilor cu ocazia evenimentelor in aer liber. 

  • Uetersener Klosterrose 

Acesti trandafiri agatatori sunt perfecti pentru amenajarea unui perete uzat, un stalp gol sau un gard scorojit din gradina ta. Specia infloreste pana in luna octombrie, adaptandu-se inclusiv in spatii semi-umbroase, iar dezvoltarea lor poate atinge 3,5 metri inaltime. Nuanta de alb-crem a florilor imprima gradinii tale un aer proaspat, creand o atmosfera dominata de lumina si puritate.

  • Golden Gate 

Aceasta specie de trandafiri cataratori impresioneaza prin faptul ca se dezvolta in tufe bogate cu flori de un galben puternic ce isi conserva intensitatea. Este specia favorita a sezonului de vara, deoarece atunci infloreste pentru a doua oara, emanand un parfum delicat.  

  • Rosa Bonica 

Trandafirii sunt adorati pentru nuanta placuta de roz si pentru faptul ca se dezvolta in tufe parfumate pana la inceputul lunii octombrie. Aceasta categorie de trandafiri cataratori se comporta excelent chiar daca este plantata in spatii semi-umbroase. Inaltimea acestora atinge 120 de centimetri, avantaj care ii recomanda pentru plantarea gardurilor vii sau pentru spatiile de delimitare a anumitor zone.

  • Rosa Newsflash 

Florile speciei Rosa Newsflash sunt caracterizate de o nuanta tonica de portocaliu, element care contureaza un ambient stralucitor si plin de viata in gradina ta. Specia prefera spatiile cu expunere la soare unde infloreste abundent pe tot parcursul verii.

Daca detii un spatiu exterior generos in care ai amenajat o terasa, pergole sau foisoare, atunci personalizeaza-le cu o perdea deosebita de trandafiri cataratori.    

  • Iceberg 

Iceberg este o specie de trandafiri care nu necesita ingrijire speciala. Florile duble se bucura de un nivel ridicat de imunitate si imprima gradinii un aer linistit datorita florilor sale albe cu nuante delicate de crem.  

Trandafirii Iceberg s-au dovedit o alegere placuta pentru amenajarea peretilor si arcadelor. Nuantele potolite imprima aleilor o nota magica, unde te poti retrage cu o carte pe bancuta, sau la o plimbare de relaxare. 

  • Grand Award 

Grand Award infloreste incepand cu sezonul de primavara si pana la inceputul toamnei. Arbustul prezinta un nivel ridicat de rezistenta la boli si isi pastreaza culoarea intensa excelent. Florile in nuante puternice de rosu pot fi incluse in amenajari magnifice alaturi de Marmalade Skies, sau Golden Showers.

  • Golden Showers 

Trandafirul a castigat tot mai mult teren in proiectele de design privind spatiile exterioare. Acesta popularitate se datoreaza florilor in nuante aurii si a parfumului lor dulce. Ritmul de crestere atinge inaltimea de 3-5 metri, avantaj care ii face indicati pentru planurile de realizare a gardurilor vii, a spatiilor de delimitare sau pentru imbracarea peretilor. Daca ai in gradina un zid cu expunere spre sud sau sud-vest, atunci transforma-l intr-un coltisor de relaxare cu o perdea din trandafiri cataratori parfumati. Pont: pastreaza o distanta de minim 50 de centimetri intre zid si flori, pentru a proteja sanatatea arbustului de caldura emanata de zid. 

  • Santana 

Tot din categoria trandafirilor cataratori spectaculosi, mai face parte si specia Santana. Florile caracterizate de un rosu puternic se dezvolta frecvent in perioada iunie-septembrie. Arbustul este deosebit de tolerant la caldura sau mucegai si este o specie care poate rezista si in sezonul friguros. 

Asadar, daruieste-i gradinii tale o estetica demna de cel mai talentat designer cu Verdena.ro! Trandafirii cataratori pot fi inclusi atat in gradinile mari, cat si in spatiile de mici dimensiuni. Acestia se dezvolta in plan vertical, lasand zone disponibile pentru mobilierul de gradina, sau pentru alte straturi de flori.

Sursa foto: pixabay.com