RoofArt aniversează 20 de ani de soluții durabile pentru acoperișuri

20 Oct 2021
RoofArt aniversează 20 de ani de soluții durabile pentru acoperișuri

In luna octombrie a anului 2021, RoofArt împlinește 20 de ani de când este prezentă pe piața din România. Compania brașoveană furnizează soluții durabile pentru acoperișuri de case și alte tipuri de construcții, la cele mai înalte standarde de calitate, care sunt apreciate în peste 10 țări europene.

Calitate superioară, din 2001 până în prezent

La începutul activității, în 2001, compania RoofArt s-a axat pe comercializarea de sisteme pluviale, jgheaburi și burlane, dezvoltând o rețea de distribuție la nivel național. Un punct de referință în istoria companiei este anul 2008 – momentul în care RoofArt a încheiat un parteneriat cu SSAB, o companie suedeză producătoare de oțel de calitate superioară, care a devenit principalul furnizor de materie primă.

În anul 2013, RoofArt aduce pe piața de profil un produs extrem de apreciat de către cei care se ocupă cu construcția de case, obținut cu ajutorul celor mai noi tehnologii și utilaje din domeniu. Este vorba despre țigla metalică Umbrella, la producția căreia s-a utilizat același oțel nordic de calitate superioară SSAB. Concentrată pe cercetare și dezvoltare, RoofArt reușește în doar un an să transforme Umbrella într-un produs inovator: țigla metalică Umbrella dublu-modulară cu prinderi ascunse.

De-a lungul timpului, RoofArt a reușit să implementeze sisteme de management al calității și să obțină certificate de conformitate cu Standardele Europene pentru produsele comercializate.

Soluții durabile pentru acoperișuri, apreciate la nivel european

Oferta RoofArt de soluții durabile pentru acoperișuri cuprinde produse precum sisteme pluviale (sistemul Scandic de jgheaburi și burlane pentru drenarea și scurgerea apei de pe acoperiș), țiglă metalică Umbrella, tablă acoperiș (tablă fălțuită și tablă cutată), lambriuri metalice pentru streașină, garduri și plafoane, accesorii pentru acoperișuri coame, dolii, frontoane, șorțuri de streașină, sisteme de parazăpezi și altele). Toate acestea au un raport excelent calitate-preț și garanție îndelungată.

Sistemele de învelitori pentru case RoofArt sunt realizate în România la standarde nordice și distribuite la nivel european, în Germania, Marea Britanie, Lituania, Grecia și alte țări europene. Pentru a asigura durabilitatea produselor sale, RoofArt se bazează pe materie primă de calitate superioară, linii de producție moderne, profesionale și ingineri proiectanți care se axează pe inovație în privința funcționalității și designului.

Promisiunea RoofArt pentru viitor

În cei 20 de ani de când este prezentă pe piața din România, compania RoofArt a câștigat încrederea celor care sunt în căutare de soluții durabile pentru acoperișuri, datorită calității superioare a materialelor, indiferent dacă este vorba despre diferite modele de tablă acoperiș sau țiglă metalică. Din portofoliul companiei fac parte atât proiecte rezidențiale (case), cât și industriale sau clădiri de patrimoniu (case care se reabilitează respectând norme bine stabilite).

Din dorința de a da publicului posibilitatea de a face alegeri informate în privința sistemelor pentru acoperișuri de case, specialiștii RoofArt, prin intermediul site-ului roofart.ro, oferă articole și sfaturi utile în mod constant. Tot de pe site-ul companiei, cei interesați pot afla informații detaliate cu privire la produsele RoofArt și pot solicita o ofertă personalizată, in funcție de caracteristicile proiectului pe care îl au.