Organizarea unui grătar în aer liber: 5 sfaturi practice

14 Sep 2022
Organizarea unui grătar în aer liber: 5 sfaturi practice

Știm că vara s-a terminat, însă asta nu înseamnă că nu putem profita în continuare de vremea frumoasă. O petrecere în aer liber este întotdeauna o idee bună, mai ales dacă implică și pregătirea unui grătar, muzică și stat la povești alături de prieteni. Dacă și tu vrei să te distrezi alături de cei dragi la grătar în weekendul următor, ți-am pregătit în rândurile de mai jos o listă cu sfaturi utile pentru organizarea unui grătar în aer liber. Iată cum pregătești o zi la grătar pe cinste! 

1. Pregătește ingredientele înainte de sosirea invitaților 

Petrecerea va începe când sosesc invitații, așa că trebuie să te asiguri că totul este bine pus la punct, pentru a nu pierde apoi vremea prin bucătărie. Astfel, cu o zi înainte de petrecere e nevoie să cumperi carnea, legumele, răcoritoarele și decorațiunile. Alege carnea pentru grătar de la magazinele Profi dacă dorești să te bucuri de cea mai gustoasă friptură la grătar. 

De asemenea, marinează carnea pentru grătar, pregătește garniturile care necesită un timp de gătire îndelungat, prepară desertul și pune pungi pentru gheață la congelator. 

2. Pregătește un spațiu cu ustensile lângă grătar 

În ziua petrecerii, înainte de sosirea invitaților, va trebuie să pregătești lângă grătar un spațiu cu ustensile și alte elemente utile pentru grătar. De pe listă nu trebuie să lipsească: 

  • Șorțuri; 
  • Prosoape; 
  • Cuțite; 
  • Boluri și farfurii; 
  • Furculiță pentru grătar; 
  • Apă; 
  • Lemne și cărbuni; 
  • Perie pentru grătar; 
  • O găleată cu băuturi reci; 
  • Un desfăcător de bere. 

3. Aranjează masa și decorațiunile 

Organizarea grătarului în aer liber va continua cu aranjarea mesei și a scaunelor la o distanță rezonabilă de grătar, pentru a nu vă afuma. Pregătește și tacâmurile, alături de față de masă, șervețele și pahare. Aranjează decorațiunile, pentru o atmosferă plăcută, după care poți pune pe masă câteva aperitive și fructe. 

4. Surprinde-ți invitații cu aranjamente inedite 

Pentru ca alimentele să se păstreze proaspete, poți opta pentru o tavă adâncă, plină cu gheață, pentru a pune vasele cu salate, sosuri și alte garnituri reci. Și dacă tot vorbim de gheață, un aranjament inedit poate fi o roabă plină cu gheață, care să mențină băuturile la temperatura perfectă. Un alt aranjament util pot fi platourile de servire etajate, pentru a obține astfel mai mult spațiu pe masă și pentru a oferi un aer aparte petrecerii la grătar. 

5. Ține la îndemână o trusă pentru „urgențe” 

Amenajează și un spațiu pentru „urgențe” atunci când organizezi grătarul în aer liber. Pune într-o cutie la îndemână o cutie cu spray-uri anti-insecte, o cremă cu protecție solară, leucoplast, șervețele umede și uscate, dar și un extinctor. 

Sperăm ca toate aceste sfaturi practice să te ajute să organizezi cea mai reușită petrecere la grătar, indiferent că alegi să organizezi grătarul lângă pădure sau în propria grădină. Acum poți începe petrecerea, așa că tot ce trebuie să ai grijă este să nu arzi carnea!