Lege Pungi Plastic: Interzise prin Lege de la 1 Ianuarie 2019

Legea interzicerii pungilor de plastic subţire cu mâner va avea un impact major asupra populaţiei şi mediului înconjurător. Există un grad de deşeuri foarte ridicat în prezent. Se consumă cantităţi mari de plastic de unică folosinţă. Plasticul se degradează în mod natural în foarte mulţi ani şi de aceea sunt necesare implementările unor legi care să protejeze natura şi oamenii de efectele obiceiurilor formate până în prezent. Iată câteva informaţii legate de legea din 1 Ianuarie 2019:

 

  • Legea ce interzice pungile de plastic s-a pus în vigoare de la 1 ianuarie 2019

 

Proiectele de lege referitoare la consumul de pungi de plastic subţire cu mâner, au fost propuse încă din anul 2015. Legea 249/2015 a fost modificată şi completată şi a fost promulgată decizia din 1 iulie 2018, care interzice introducerea pe piaţa naţională a acestor tipuri de ambalaje de transport. Apoi, în etapa următoare, legea de la 1 ianuarie 2019, a specificat şi interzicerea comercializarii pungilor de plastic subţire cu mâner. 

 

  • Legea interzice pungile de plastic subţire cu mâner

 

Este importantă precizarea conform căreia pungile interzise sunt cele subţiri cu mâner. Nu sunt introduse sub supraveghere cele care nu sunt subţiri sau care nu au mâner. În ceea ce priveşte mânerul, acesta poate să fie inclus în construcţia pungii, precum şi adăugat ulterior. Plasticul subţire este considerat cel care are sub 50 de microni. Aşadar, dacă doriţi să comercializaţi pungi de plastic subţire sau foarte subţire cu mâner, nu veţi putea face acest lucru pe teritoriul României. Încălcarea legii promulgate la 1 ianuarie 2019, poate să fie sancţionată cu o amendă. 

 

  • Operatorii economici de ambalaje şi de produse ambalate, trebuie să marcheze aceste ambalaje într-un mod specific

 

Legea presupune şi anumite reguli legate de marcajul ambalajelor de plastic. Acestea trebuie să aibă însemnele specifice dictate de lege pentru a intra în legalitate şi pentru a se putea urmări traseul lor cu precizie. 

 

  • Legea precizează şi posibilitatea unei amenzi dacă legea nu este respectată

 

Dacă legea din 1 Ianuarie 2019 legată de comercializarea pungilor de plastic subţire cu mâner nu este respectată, vor exista amenzi. Acestea vor fi cuprinse între 15.000 şi 25.000 de lei. Este important ca orice operator economic să ţină cont de noile reglementări. 

 

  • Educarea publicului şi pregătirea unui mediu curat pentru generaţiile viitoare

 

Legea privind interzicerea pungilor de plastic subţire cu mâner, este un prim pas către o ţară cu mai multă atenţie privind gestionarea corectă a resurselor. Dacă va exista o grijă legată de risipirea pungilor de plastic cu mâner, atunci vor putea fi implementate şi alte soluţii de protecţie pentru mediu. Educarea este necesară şi pozitivă. Toţi comercianţii sunt îndrumaţi către a avea soluţii potrivite pentru afacerile lor, respectând noua lege, sustine NeoPack.