Întâlnirea cu clienții la sediul firmei tale – 7 lucruri la care să fii atent pentru o bună impresie

15 Oct 2019
Întâlnirea cu clienții la sediul firmei tale – 7 lucruri la care să fii atent pentru o bună impresie

O întâlnire de afaceri reprezintă un eveniment important pentru orice antreprenor care știe că succesul business-ului său constă în atitudinea față de parteneri. Potrivit psihologilor, este impregnat în natura umană ca un individ să încadreze oamenii într-un tipar încă din primele șapte secunde de interacțiune. 

Cu alte cuvinte, prima impresie nu se schimbă atât de ușor de aceea este esențial să te prezinți impecabil atunci când te afli în situația de a-ți demonstra calitățile de bun întreprinzător. Ca gazda, trebuie să-ți determini clienții să te placă încă de la început, așadar trebuie să acorzi atenție tuturor detaliilor. Iată la ce trebuie să fii atent ca să îți scoți în evidență punctele forte.

1. Ai grijă la postură și limbajul corpului

Strânge cu încredere mâna partenerului ca să transmiți că ești o persoană hotărâtă și păstrează o postură deschisă fără brațe încrucișate sau mișcări defensive. Privește-ți interlocutorul în ochi pe parcursul întâlnirii și evită obiceiurile precum atingerea frecventă a feței, jocul cu instrumente de scris ori așezarea unui obiect ca barieră între voi.   

2. Menține o tonalitate normală a vocii

Ia în considerare că un ton prea ridicat va transmite o stare de nervozitate, în timp ce o voce groasă va părea foarte autoritară. Folosește o tonalitate cât mai normală dacă vrei să faci o primă impresie bună.

3. Creează un ambient plăcut

Organizează întâlnirea într-un spațiu confortabil, cu o temperatură optimă, indiferent de anotimp. Pregătește-te să îți servești oaspeții cu ceai, cafea sau apă, mai ales dacă știi că întâlnirea va fi de lungă durată. În cazul în care ședința durează mai mult de 2-3 ore, apelează la serviciile unei firme de catering, pentru a le oferi oaspeților tăi o gustare și un timp de respiro, binevenite în cazul întâlnirilor de lungă durată. 

4. Alege-ți cu atenție cuvintele

Cuvintele potrivite au avantajul de a deschide multe uși. Evită să îi povestești interlocutorului situații din viața personală sau profesională care te-ar putea pune într-o lumină proastă. Abordează orice situație dintr-o perspectivă pozitivă și fii cât se poate de clar.

5. Prezintă-te într-un mod profesionist

Adoptă o ținută potrivită deoarece în meseria de antreprenor aspectul fizic și vestimentația contează foarte mult. Aranjează-te, poartă ceva confortabil și nu uita că tu reprezinți propriul tău brand.  

6. Nu uita de bunele maniere

Renunță la vorbitul la telefon sau trimiterea de mesaje în timpul întâlnirii deoarece este nepoliticos. Ia în calcul utilizarea unor expresii precum “te rog” și “mulțumesc”, fii răbdător, atent și total dedicat discuției.

7. Fii tu însuți

Nu încerca să fii ceea ce nu ești deoarece va fi dificil să îți joci rolul până la capăt fără scăpări. Sinceritatea este o armă de nădejde, așa că folosește-te de ea fără ezitare.

Prima impresia contează enorm, indiferent de situatie și cu atât mai mult, la o întâlnire incipientă cu un posibil partener de afaceri. Ia în considerare sfaturile prezentate mai sus dacă vrei să îți pui în valoare calitățile de antreprenor de succes. Nu lăsa ca o impresie eronată să îți influențeze negativ planurile de afaceri, ci adoptă o poziție corectă în interacțiunea cu clienții.