Din 2020, UE impune noi standarde energetice pentru clădirile noi. Care sunt avantajele unei case pasive

În ultimii ani, conceptul de casă pasivă a luat amploare în ţara noastră, deoarece românii au început să pună preţ pe economisirea energiei, dar şi datorită unei directive privind performanța energetică a clădirilor, care  anunţă că începând cu anul 2020 nu vom mai primi avize de construire dacă planurile imobilului nu se referă la case care să îşi producă singure energia. Cu alte cuvinte, nu vom mai putea construi decât imobile cu un grad ridicat de inteligenţă şi cu un consum aproape egal de zero.

Atunci când ne cumpărăm o maşină ne interesează consumul, fiind unul dintre cele mai importante criterii de alegere. Ei bine,  în cazul unei case pasive, consumul este aproape egal de zero – acesta fiind principiul care stă la baza noilor case.  Nu înseamnă că aceste case nu consumă energie, ci că îşi produc singure necesarul. Aceste se numesc “case pasive”. Gradul ridicat de conform oferit de temperaturi interioare constante si uniforme, nivelul optim de umiditate sau  prospeţimea aerului sunt doar câteva dintre avantajele unei case pasive.

Deşi costurile pentru construcţie sunt mai mari cu aproape 30% faţă de o locuinţă normală, casele pasive permit reducerea costurilor pentru încălzire sau răcire cu până la 90% comparativ cu o casă existentă şi cu până la 75% comparativ cu o casă nou construită. Costurile ajung la 1.000 de euro  pe metru pătrat în medie, iar recuperarea investiţiei se face în circa 10 ani.

Case pasive care demonstrează că adevăratul lux este în zona ECO

În momentul de faţă, există sute de mii de case pasive construite în toată Europa, în mod special în Germania,  Austria, Suedia şi Elveţia, conform statisticilor Passivhaus Institut din Germania.

Şi în România s-au pus în practică astfel de proiecte, un exemplu fiind cartierul Amber Gardens din Otopeni, primul proiect rezidențial din România cu locuinţe verzi, inteligente.  Ansamblul respectă în totalitate standardele de eficienţă energetică, calitate şi durabilitate a clădirilor, au un design modern, oferă un grad ridicat de confort, un mediu sănătos şi siguranţă.

Citește continuarea articolului aici.