Developer cu misiune: primiți cu colindul?

28 Dec 2020
Developer cu misiune: primiți cu colindul?

Cum se leagă dezvoltarea de aplicații mobile cu colindul în scop caritabil? Cam la fel de mult cât ar trebui să se lege orice afacere de digitalizare. Dezvoltarea societății noastre a găsit în domeniul IT un motor indiscutabil de ani buni, însă decalajele sociale rămân prea mari ca să ne permitem să stăm cu mâinile pe tastaturi și atât. Cel puțin așa gândește echipa Brainic, o companie tânără, dar cu ambiții mari și o urare de Crăciun un pic neașteptată.

„Ce-ar fi dacă am ieși toți devii la un altfel de colind, iarna asta?” – așa a sunat întrebarea pe care a pus-o Silviu Stroe într-un call cu echipa lui o săptămână înainte de Crăciun. Fiecare dintre cei interesați a încercat să strângă donații de la cei apropiați și apoi au plecat toți împreună la câteva familii nevoiașe. Au mers la familii nevoiașe din Ghimbav și Codlea, județul Brașov, cu alimente, jucării și mici ajutoare financiare.

„A fost îmbucurător să găsim la una dintre case o echipă de voluntari care i-au strâns pe cei mici la un loc pentru a face teme și a se pregăti pentru școală”.

Silviu Stroe, creatorul Brainic, o companie tânără de creare aplicații mobile, spune că este nevoie de mai multă implicare în proiecte offline în comunitatea de developeri din România. El crede că acțiunile de genul acesta ar trebui să fie parte din politica oricărei companii, indiferent cât de mică este ea. Și speră ca ușor-ușor să se creeze o mișcare în direcția asta.

La 26 de ani, Silviu conduce propria afacere de dezvoltare de aplicații mobile, fiind un entuziast al codului în toate formulele sale încă de când era în liceu și crea unul dintre cele mai mari forumuri de pe atunci – în 2009.

1 din 3 români este sărac

Nu este prima dată când auzim de acțiuni punctuale făcute de tineri antreprenori care vor să se implice direct în zona mai puțin promovată a României – cea a sărăciei și excluziunii sociale.

Pornirea este sănătoasă, dar și justificată, având în vedere situația socială actuală. Ultimul raport de țară al Comisiei Europene pentru România, din februarie 2020, arată că o treime din populația țării trăiește zi de zi în sărăcie și cu riscul de a fi exclus social, mult mai mult față de media UE care este de 22%.

Iar pandemia cu care ne confruntăm din plin nu a ajutat deloc, cu atât mai mult pe copiii din medii defavorizate. Trecerea școlarizării în mediu digital a adâncit și mai multe diferențele sociale.

Urare de Crăciun: ajutați-i pe copii la teme!

Silviu Stroe îi încurajează pe cei care sunt interesați să ajute să o facă oricum, numai să o facă, mai ales în contextul actual, când atâția copii au nevoie de îndrumare pentru activitatea școlară de la distanță.

„Mulțumim celor care ne-au susținut inițiativa, iar dacă puteți și voi să ajutați cu ceva, indiferent de perioadă, făceți-o. Chiar și ajutându-i pe cei mici la teme, mulți neavând nicio temă urcată în platformele online.”

Aflați mai multe despre Brainic la www.brainic.io