Cum te pregătești pentru o excursie cu mașina, în afara țării, în pandemie: 3 lucruri de care să ții cont

10 Jun 2021
Cum te pregătești pentru o excursie cu mașina, în afara țării, în pandemie: 3 lucruri de care să ții cont

Creșterea temperaturilor, deși întreruptă pe alocuri de precipitații, ne face să ne gândim tot mai mult la vacanțe, excursii și city break-uri. Dacă stresul de la serviciu te-a ajuns din urmă și ai nevoie de o pauză scurtă, probabil că iei în calcul o vacanță cu mașina. Și cum granițele au început să se deschidă pentru a lansa oficial sezonul turistic, poți lua în calcul o ieșire scurtă din țară, de câteva zile, într-o destinație relativ apropiată din țările vecine.

Iată care sunt lucrurile de care trebuie să ții cont dacă planifici o călătorie cu mașina în Bulgaria, Turcia, Ungaria sau alte destinații din proximitate, în care poți ajunge cu autoturismul personal:

  • Starea tehnică a mașinii

Ești cu revizia și inspecția tehnică periodică la zi? E important să verifici autoturismul, înainte de a pleca într-o astfel de călătorie. Chiar și defecțiunile minore sau consumabilele uzate îți pot da planurile peste cap, indiferent dacă este vorba despre un filtru care trebuie schimbat sau despre o piesă care nu îți pune neapărat în pericol siguranța, tocmai pentru că îți poate afecta confortul. Dacă vrei să fii eficient, comandă piese auto online și fă-ți din timp programarea la service. Verifică, de asemenea, cum stai la capitolul baterie auto și verifică lichidele înainte de a porni la drum.

  • Restricțiile țării de destinație

În Grecia poți călători dacă ai făcut rapelul vaccinului de cel puțin 14 zile sau dacă ai un test PCR negativ, realizat cu cel mult 72 de ore înainte de a trece granița, însă, trebuie să completezi un formular pe site-ul ambasadei. În Turcia, toate magazinele, terasele, restaurantele și puburile se închid la ora 21:00 și nu funcționează duminica; chiar dacă măsurile restrictive de aici nu se pun în aplicare și pentru turiști, cu siguranță te vor afecta. Interesează-te înainte de a pleca despre condițiile de intrare în țara de destinație, dar și respre restricțiile care se pot răsfrânge și asupra ta.

  • Fă rezervări rambursabile

Chiar dacă plănuiești să pleci din scurt, măsurile de siguranță și restricțiile se pot schimba de la o zi la alta. Incertitudinea încă îți poate da planurile peste cap, în ciuda scăderii numărului de cazuri și a trendului descendent al pandemiei. De aceea, e indicat să faci rezervările de cazare rambursabile și să fii mereu pregătit pentru situația în care ai putea fi nevoit să îți schimbi planurile – indiferent dacă vorbim despre intervalul de timp al călătoriei sau despre destinație.

Pandemia de coronavirus încă își face simțită prezența în turismul de pretutindeni. Pe lângă responsabilitatea care-ți revine să te protejezi și să îi protejezi pe cei din jur, e datoria ta să te informezi corespunzător înainte de a pleca în vacanță și de a te asigura că totul va merge ca uns, mai ales dacă alegi să călătorești cu mașina.