Ce trebuie să știi dacă vrei să adopți o pisică?

Îți dorești să adopți o pisică? O astfel de decizie înseamnă o responsabilitate enormă, pe care trebuie să fii sigur că ți-o poți asuma. Un pui de pisică are nevoie de atenție, de afecțiune, dar și de un tratament special în primele luni de creștere, așa că trebuie să fii pregătit pentru o astfel de provocare. Iar dacă îți dorești să faci acest pas, iată care sunt lucrurile esențiale pe care ar trebui să le știi înainte de adopta o pisică.

Vârsta potrivită pentru adopție

Atunci când îți dorești să adopți un pui de pisică, ar fi indicat să alegi unul care să aibă deja vârsta de 10-12 săptămâni. Chiar dacă multe persoane își doresc să adopte un pisoi cât mai mic, și încearcă să ia unul de 5-6 săptămâni, ar fi indicat ca acesta să fie lăsat să crească alături de mamă pentru o perioadă mai lungă de timp. Educația oferită de mamă are un rol foarte important asupra caracterului său, iar perioada petrecută în plus alături de mamă și de frații săi poate avea efecte benefice. Acest lucru îl va ajuta să socializeze mult mai ușor cu oamenii, dar și cu alte animale. În plus, atunci când sunt foarte mici, pisoii sunt mult mai speriați și neîncrezători, iar acest lucru îi face să devină anxioși, mai ales dacă sunt despărțiți mult prea devreme de familia naturală.

De asemenea, atunci când alegi un pisoi ar trebui să acorzi atenție și altor semnale. Caută un pui care să fie curios și jucăuș, care nu se teme de atingerile altor persoane. În timp îți va fi mult mai ușor să socializezi cu acesta.

Pregătește-ți casa corespunzător

Înainte de a aduce acasă puiul de pisică, este important să îi asiguri un loc pentru odihnă corespunzător. Poți alege să îi cumperi un culcuș special, sau poți improviza unul dintr-o cutie și o pătură pufoasă. Încearcă să îi poziționezi locul pentru somn într-un colț cât mai liniștit al casei, ferit de gălăgie. De asemenea, pentru a proteja mobila sau covoarele de zgârieturi, poți achiziționa câteva plăci speciale, pe care le poți agăța de ușă sau de perete, pentru ca pisoiul să le folosească pentru a-și toci ghearele.

Încearcă să pui de-o parte toate jucăriile de mici dimensiuni, decorațiunile de Crăciun, bijuteriile sau orice alte obiecte strălucitoare, care i-ar putea atrage atenția pisoiului. Fiind de mici dimensiuni, acesta le-ar putea înghiți, iar ingestia lor ar putea provoca blocaje intestinale.

Renunță la plantele decorative care ar putea fi toxice pentru pisici, evită folosirea unor dezinfectanți mult prea puternici sau a otrăvurilor pentru gândaci și furnici și încearcă să păstrezi închise toate dulapurile în care se află detergenți și alte soluții de menaj.

Întotdeauna trebuie să te asiguri că ușa de la mașina de spălat rufe este închisă, și că pisica ta nu are acces înauntru. De asemenea, asigură-te că ai închis de fiecare dată capacul toaletei, pentru că există riscul ca pisoiul tău să alunece înauntru, cu riscul de a se îneca.

Alege hrana adecvată unui pui de pisică

Atunci când se află în perioada de creștere, pisoii au nevoie de un regim de hrană adaptat vârstei lor. Tocmai de aceea, este indicat să alegi hrană uscată de pisici, special concepută pentru vârsta puiului tău. Acest tip de hrană este conceput special și cuprinde toate proteinele și vitaminele necesare pentru dezvoltarea musculaturii. În plus, hrana pentru puii de pisică are un conținut ridicat de acizi grași și calorii, așa că ar fi indicat să fie administrată până la vârsta de 12 luni. 

Așadar, dacă plănuiești să adopți o pisică, aceștia sunt pașii pe care ar trebui să îi urmezi înainte de a aduce acasă un nou membru al familiei. Este important să te asiguri că pisoiul va beneficia de tot confortul și că noua sa casă va fi una lipsită de pericole.