Ce tip de mecanism să aleg pentru ceas?

24 Feb 2021
Ce tip de mecanism să aleg pentru ceas?

Pentru ca ceasul tău să îndeplinească funcțiile pentru care l-ai achiziționat, el trebuie să aibă un mecanism cât mai util și complex, deoarece acesta îndeplinește un rol precum cel al motorului pentru mașină. Iată ce tip de mecanism este indicat să alegi pentru următorul tău ceas de mâna, în funcție de buget și preferințe. 

Mecanismele mecanice sunt dedicate persoanelor care preferă obiectele luxoase 

Mecanismul automatic se încarcă la o simplă mișcare a încheieturii mâinii, deoarece în acest mod ceasul captează energie. Acest tip de mecanism este preferat de pasionații de ceasuri din categoria celor luxoase, apreciate îndeosebi de cunoscătorii în domeniu datorită modului în care funcționează, dar și pentru designurile lor. Colecția de ceasuri Raymond Weil este recunoscută pentru designurile opulente și foarte apreciate de către pasionați. 

 

Totuși, un dezavantaj al ceasurilor cu mecanism mecanic este că nu sunt la fel de exacte ca cele quartz, indiferent de prețul plătit pentru ele. De asemenea, materialele din care sunt alcătuite ceasurile cu mecanism mecanic sunt sensibile la temperatură și ele pot să fie afectate din punct de vedere estetic prin dilatare sau prin contractare. Fiind o gama de ceasuri mai sensibile și mai pretențioase, cele mecanice au nevoie de mentenanță periodică oferită de către un specialist. În plus, spre deosebire de ceasurile cu mecanism quartz, ceasurile cu mecanism mecanic sunt sensibile la șocuri.

Optează pentru mecanismul mecanic dacă ești pasionat de ceasuri

În cazul în care ai făcut o pasiune pentru ceasuri sau chiar deții o colecție, nu poți să nu ai în dotare și un ceas cu mecanism mecanic. Acest tip de mecanism adună energie cu ajutorul unui arc spiralat și este de două feluri: automatic și manual. 

 

Pentru a încărca mecanismul manual al ceasului trebuie să învârți remontorul de câteva zeci de ori, până când observi că ceasul începe să funcționeze. Acesta este un procedeu foarte interesant dacă ești atras de ceasuri și vrei să observi îndeaproape cum funcționează ele.

Alege mecanismul quartz dacă ai un buget redus

Ceasurile cu mecanism quartz sunt recomandate în cazul în care nu dispui de un buget foarte mare pentru următoarea achiziție, însă îți plac designurile moderne și estetice. Ceasurile cu mecanism quartz sunt rezistente la șocuri și foarte precise, indiferent de prețul ceva mai mic decât în cazul altor tipuri de ceasuri de mână. Un dezavantaj al mecanismului quartz este faptul că ceasurile nu pot fi desfăcute, așa că în cazul unor probleme la interior ceasul nu mai poate să fie reparat și își pierde utilitatea.

 

Mecanismele quartz au baterie reîncărcabilă și sunt de trei tipuri: simple, solare sau cinetice. Diferența dintre cele trei categorii este dată de modul în care se încarcă bateria. În cazul mecanismului simplu bateria pur și simplu se înlocuiește o dată la o anumită perioadă, de obicei după câțiva ani. Mecanismul quartz solar se încarcă prin intermediul cadranului care captează energia de la soare, iar pentru cel de-al treilea tip, cel cinetic, încărcarea se produce în momentul în care se mișcă încheietura mâinii.

 

Atunci când cumperi un ceas analizează avantajele și dezavantajele mecanismului pe care el îl are. Stabilește un buget și în funcție de suma pe care o ai la dispoziție vei putea să îți dai seama dacă te încadrezi pentru a plăti în schimbul unui ceas cu mecanism quartz sau mecanic. Nu uita să cumperi numai produse originale deoarece acestea vin cu garanție, document de care e foarte posibil să ai nevoie în perioada în care utilizezi ceasul.

 

Analizează oferta de pe piață atunci când vrei să cumperi un ceas și tinde către brandurile cunoscute pentru faptul că au produs de-a lungul timpului ceasuri de calitate, indiferent de mecanismul pe care îl preferi și pentru care ești dispus să plătești.