Ce sunt aritmiile și cum pot fi tratate

18 Feb 2021
Ce sunt aritmiile și cum pot fi tratate

Aritmiile reprezintă tulburări ale ritmului cardiac și sunt patologii foarte des întâlnit. Diagnosticarea corectă și instituirea unui tratament corespunzător sunt esențiale pentru ca pacienții să se bucure, în continuare, de o viață normală. Cum apar aritmiile, cum sunt diagnosticate și care sunt principiile terapeutice utilizate în vederea tratamentului? Aflați în rândurile de mai jos.

Sistemul electric al inimii

Bătaia inimii începe atunci când impulsul electric generat la nivelul nodului sino-atrial (pacemakerul natural al inimii) se răspândește. În mod normal, impulsul este generat la nivelul atriului drept, ajunge la nivelul nodului atrio-ventricular și, ulterior, călătorește prin rețeaua His-Purkinje în toată masa ventriculilor.

Atâta timp cât impulsul este condus pe această cale, inima bate într-un ritm regulat  de 60-100 bătăi pe minut.

Tipuri de aritmii

Aritmiile sunt cauzate de modificarea conducerii electrice cardiace și pot fi complet inofensive sau chiar periculoase. În funcție de modul în care se modifică ritmul cardiac, aritmiile se împart în:

  • Tahicardie – peste 100 de bătăi pe minut;
  • Bradicardie – sub 60 de bătăi pe minut.

Cele mai întâlnite aritmii sunt:

  • fibrilația atrială – este cel mai comun tip de aritmie și presupune prezența unui ritm cardiac rapid și neregulat;
  • tahicardia supraventriculară – episoade caracterizate de bătăi foarte rapide ale inimii;
  • bradicardia – ritm cardiac încetinit;
  • blocul cardiac – ritm cardiac încetinit, ce poate conduce la instalarea unei sincope;
  • fibrilația ventriculară – ritm cardiac rapid și dezorganizat ce va conduce la pierderea cunoștinței și deces, dacă nu se intervine prompt.

Simptomele aritmiilor

Cele mai frecvente simptome ale aritmiilor sunt:

  • palpitațiile;
  • senzația de amețeală;
  • sincopa;
  • dificultățile în respirație.

Diagnosticarea aritmiilor

Diagnosticarea aritmiilor se face prin efectuarea electrocardiogramei (ECG), procedură nedureroasă ce presupune montarea unor electrozi pe piele, pentru a înregistra activitatea electrică a inimii. În unele cazuri, poate fi necesară montarea unui dispozitiv portabil care înregistrează activitatea electrică a inimii timp de 24 de ore sau mai mult. Dacă simptomele apar în timpul efectuării unei activități fizice, se impune  înregistrarea ECG-ului în timpul unui test de efort.

Tratamentul aritmiilor

În funcție de tipul de aritmie diagnosticat prin procedurile enumerate mai sus, tratamentul poate consta în:

  • administrarea unor medicamente care controlează ritmul sau previn apariția aritmiei;
  • conversia la ritm sinusal, prin aplicarea unui șoc electric;
  • ablația – distrugerea țesutului care provoacă aritmia;
  • implantarea unui stimulator care produce semnale electrice în locul pacemakerului natural;
  • implantarea unui defibrilator care monitorizează ritmul cardiac și livrează un șoc electric, atunci când este necesar.

 

În concluzie, aritmiile reprezintă o patologie cardiacă des întâlnită ce presupune modificarea ritmului cardiac normal. Pentru diagnosticarea tipului de aritmie și instituirea unui tratament corect, apelează cu încredere la specialiștii de la monza ares.ro.

 

Surse informative

“About Arrhythmia.” www.heart.org, www.heart.org/en/health-topics/arrhythmia/about-arrhythmia. 

“Arrhythmia.” NHS Choices, NHS, www.nhs.uk/conditions/arrhythmia/.