Cadouri originale pentru femei

26 Jul 2019
Cadouri originale pentru femei

Femeile adoră cadourile, iar atunci când primesc cadouri, indiferent de prilej, se simt încântate și fericite. Însă de multe ori primesc cam aceleași daruri banale, an de an. În aceste condiții, primirea unui dar nu mai este așteptat cu interes și nerăbdare ci dimpotrivă, ajunge să fie o reală dezamăgire.

Veșnicele seturi de cosmetice, obiecte de uz casnic inutile, parfumuri care nu sunt pe placul sarbatoritei, ba chiar un tort uriaș atunci când de fapt cea aniversată ține regim de slăbit…sunt tot atâtea gafe care în loc să încânte femeile, le provoacă o stare de tristețe sau le deprimă. Toți am trecut prin astfel de experiențe, din păcate. Iată de ce este ideal să ai în minte o lista cu cadouri potrivite pentru femei, atunci când se apropie sărbătorile sau aniversările celor dragi din familie. În funcție de vârstă și poziția sarbatoritei, puteți adaugă și menționa pe lista daruri care probabil le vor face plăcere.

Cadouri originale? Firește. Și nu este deloc greu de ales. Cei care se orientează spre produse cosmetice pot opta mai degrabă pentru un voucher de cumpărături, care va fi de folos exact pentru achiziția mult visată. Florile par a fi un cadou ideal. Nepretențioase și ieftine, sunt considerate obligatorii pentru orice aniversare. Din păcate însă nu sunt mereu un cadou potrivit. În câteva zile ele devin doar o amintire..iar prea multe flori vor încarcă inutil un apartament sau casă cuiva. O opțiune mult mai originală în cazul unei iubitoare de flori este să-i dăruiți pliculețe cu semințe de flori rare, ghivece și jardiniere, ustensile pentru grădina sau…de ce nu, un ierbar pentru colecționarea florilor și plantelor uscate.

Piesele vestimentare sunt mereu cadouri riscante. Fie mărimea nu se potrivește, culoarea nu se asortează sau pur și simplu nu sunt pe stilul sarbatoritei. Există și aici o gama de idei originale care va pot scoate din încurcătură cum sunt produsele de sex shop daca stii ca persoana respectiva va fi incantata de un asemenea cadou.Eșarfele și baticurile, accesoriile de sezon( fulare, mănuși, căciuli) vor face mereu impresie bună. Fiind mai ușor de armonizat cu garderoba, femeile vor aprecia mereu acest dar.

Femeile sunt mereu în căutare de noutăți, atunci când au un hobby . Chiar dacă timpul liber este mereu o problema, multe femei adoră să colecționeze sau au animite mici plăceri care le scot din stresul cotidian. Fie e vorba de gătit sau croitorie, de colecționat sau de confecționat mici obiecte , aceste îndeletniciri agreabile vor genera tot atâtea idei interesante pentru a cumpără cadoul perfect.

Încercați să discutați puțin cu cercul de apropiați ai femeilor cărora doriți să le oferiți cadouri. Este minunat atunci când identifici o anume zona de interes și reușești să ajungi să cumperi un cadou original și foarte apreciat. Un ambalaj drăguț, însoțit de o felicitare cu câteva vorbe scrise din inima, vor face că darul vostru să iasă din anonimat , să fie apreciat de femei și să aibă succes. Comunicarea și dialogul sunt mereu necesare atunci când trebuie să aflați ce fel de cadou se potrivește unei femei. Nu ezitați să va notați atunci când aflați anumite amănunte semnificative. Pe parcursul timpului, pot deveni idei interesante și originale pentru cadouri pentru femei.