Balconul- cum îl transformi în colțul tău de relaxare?

Vrei să îți transformi balconul într-un loc de relaxare? Atunci trebuie să știi că acesta este cel mai bun lucru pe care îl poți face, căci de cele mai multe ori acest spațiu ajunge să fie neglijat sau utilizat doar pentru a depozita anumite lucruri cărora nu le mai găsești loc în interiorul locuinței.

Și este chiar păcat, căci aici poate fi un loc unde să te poți relaxa cu ușurință, în aer liber, chiar dacă locuiești la bloc.

De ce ar trebui să îți amenajezi balconul?

Balconul are mai multe funcții diferite.  Și, dacă nu este un balcon închis, atunci acest spațiu nu poate fi folosit de-a lungul întregului an. Prin urmare, chiar dacă iarna nu prea ai ce face acolo, vara poate deveni unul dintre cele mai utilizate zone ale casei tale.

Balconul este locul pe care îl poate vedea toată lumea, fiind situat în exterior, de aceea, trebuie să îi acorzi o atenție deosebită atunci când îl amenajezi. Și chiar dacă vrei să folosești spațiul pentru a depozita anumite lucruri, este recomandat să optezi pentru niște modele de etajere moderne, care îi vor oferi un aspect cu totul special.

Cum amenajezi balconul?

Cel mai important aspect pe care trebuie să îl iei în calcul, atunci când vrei să îți amenajezi balconul, este dimensiunea acestuia, pentru că, în mare parte, mobilierul trebuie ales în funcție de disponibilitatea spațiului.

Un alt lucru esențial pe care trebuie să îl decizi înainte de a cumpăra mobilierul este alegi culorile pentru pereți și pentru mobilier. Balconul este locul din locuința ta unde poți cel mai mult să îți pui la bătaie creativitatea și imaginația, pentru a reuși să mobilezi un spațiu care îți oferă un sentiment de confort și bunăstare de fiecare dată.

Folosește diferite idei și decoruri preferate, combinându-le, căci nu există nimic greșit sau corect atunci când vrei să îți amenajezi propriul loc de relaxare, care să corespundă în totalitate gusturilor și personalității tale.

Iată o listă cu piesele de mobilier sau decor care nu trebuie să îți lipsească din balcon:

  • Plante și flori, pe care le poți așeza pe balustrada balconului sau le poți atârna pe perete
  • Lumini difuze, slabe, lumânări ori felinare, pentru a crea o atmosferă relaxată
  • Măsuță, pentru a-ți așeza cana de cafea, băutura sau mici gustări ori chiar revistele sau cărțile preferate
  • Scaune sau fotolii de relaxare, pe care le poți folosi cu ușurință în interior, pe timpul sezonului rece
  • Hamac sau șezlong, dacă dimensiunea balconului îți permite.
  • Etajere unde poți așeza obiecte de decor sau cărți, etc.

Scopul tău este de a transforma balconul într-un loc de relaxare, atunci când timpul îți permite, de aceea, alege doar ceea ce crezi că se potrivește propriului stil.