7 idei de personalizare a măștii tale

28 Jan 2021
7 idei de personalizare a măștii tale

Deși nimeni nu și-a dorit-o și ne enervează pe cei mai mulți dintre noi, masca de protecție a devenit accesoriul anului 2020 și se pare că vom mai avea nevoie de ea și în 2021. Am sperat la început să este doar o soluție de moment pentru prevenirea răspândirii  noului coronavirus, însă a devenit indispensabilă pentru a putea ieși din casă. Astfel, masca de protecție s-a transformat și într-un accesoriu vestimentar,  pe piață apărând în scurt timp o mare varietate de modele care pot fi asortate la îmbrăcăminte sau adaptate pentru diferite evenimente.

Măștile personalizate sunt tot mai preferate în fața celor clasice, pentru că ne dau ocazia să ne exprimăm personalitatea, gusturile și trăirile chiar și în condițiile în care trebuie să avem jumătate de fața acoperită. În cele ce urmează, am făcut o selecție a celor mai inspirate idei pentru personalizarea unei măști, în speranța că te vom ajuta să-ți alegi modelul cel mai potrivit pentru tine.

Măști imprimate cu trupa preferată

Dacă ești fanul înrăit al unei trupe sau al unui artist, poți să arăți tuturor asta imprimând pe mască o imagine care să facă trimitere le el. Poate fi logo-ul trupei, o copertă de album, o fotografie sau orice altceva legat de idolul tău.

Emblema echipei cu care ții

Ca suporter al unei echipe de fotbal, sigur ai simțit în această perioadă frustrarea de a nu mai putea merge pe stadion să-ți încurajezi favoriții. Poți să-ți arăți în continuare susținerea necondiționată pentru echipă, imprimând emblema clubului pe mască. În acest mod, masca se va asorta perfect cu tricoul în culorile echipei, pe care îl îmbraci la fiecare meci.

Emoticoane

Le cunoaștem toți și le folosim ori de câte ori intrăm pe Facebook sau stăm de vorbă cu prieteni pe chat. E vorba de emoticoanele care ne ajută să exprimăm diferite stări fără a folosi cuvinte. Cel mai popular este Smiley Face, cu acel zâmbet de la o ureche la cealaltă și care ar arăta foarte haios pe o mască.

Masca de protecție cu mesaj

Mulți preferă să își inscripționeze pe mască diferite mesaje, unele mai haioase, altele în nota cea mai serioasă. Dacă există un citat care te reprezintă, un vers dintr-o piesă care ți-a mers la suflet, sau o replică ce te-a făcut să râzi, nu ezita să împărtășești și celorlalți prin intermediul măștii.

Portativ cu note muzicale

Este tipul de mască preferat de cei pentru care pasiunea pentru muzică depășește stadiul de simplu ascultător. Fără îndoială ca ai una sa mai multe piese preferate, iar ca fin cunoscător, poți să-ți personalizezi masca imprimând pe ea un portativ cu notele primelor acorduri sau refrenului melodiei preferate.

Masca pentru gameri

Chiar și cel mai înrăit gamer trebuie să mai iasă din casă din când în când, iar atunci are nevoie de mască. În situația asta, ce model de mască ar fi mai potrivit decât unul personalizat cu un design futurist și un imprimeu pe măsură? O scenă dintr-un joc, avatarul tău din lumea virtuală, logo-ul jocului preferat sunt doar câteva idei pentru personalizarea măștii unui gamer. 

Măști „oficiale”

Trendul personalizării măștilor a ajuns și în instituții, companii și diferite organizații, care au luat foarte în serios acest aspect. În acest caz, masca a devenit un accesoriu care indică statutul profesional al purtătorului sau apartenența acestuia la o anumită organizație sau club.

Așadar, fie că ne place sau nu, masca de protecție va mai face parte din viața noastră alte câteva luni de acum încolo. Asta este, n-avem ce face, dar dacă tot nu avem de ales, de ce să nu o facem să arate așa cum vrem noi?