3 cărți pe care TREBUIE să le citești dacă vrei să ai un vocabular bogat în limba engleză

În zilele noastre, este esențial să cunoști cel puțin o limbă străină, pentru că doar așa te vei descurca în cele mai diverse situații: atunci când îți dorești să obții un anumit job, când călătorești în străinătate, când trebuie să culegi informații pentru proiectele profesionale. În toate aceste cazuri, dar și în multe altele, cunoașterea limbii engleze a devenit un must. Cum vei avea nevoie de această limbă, este necesar să o stăpânești bine și să o vorbești natural. Astfel, va trebui să-ți îmbogățești constant vocabularul, pentru a nu simți că te poticnești de fiecare dată când cauți echivalentul unor termeni din limba română.

Pe lângă vizionarea filmelor și a videoclipurilor din online, cititul este una dintre cele eficiente metode de îmbogățire a vocabularului. Nu vei avea nevoie decât de acele cărți care să-ți placă și, bineînțeles, de un dicționar la îndemână. Iată, așadar, sugestiile de lectură spre care ți-ai putea îndrepta atenția:

Game of Thrones

Dacă ai văzut Urzeala tronurilor, dar încă nu ai citit seria de cărți, ce-ar fi dacă ți-ai da ție însuți (însăți) o provocare și ai citi-o direct în engleză? Pe lângă faptul că te vei bucura de o lectură autentică, în limba de origine, vei avea toate șansele să descoperi o multitudine de cuvinte noi. Cum cartea abundă în descrieri atent realizate, vei întâlni numeroase substantive și adjective de care suntem convinși că nu ai mai auzit până acum. Atenție, însă: îți recomandăm să te înarmezi cu un caiet cu cât mai multe pagini, pentru că le vei umple repede cu o mulțime de cuvinte noi – seria are peste 5000 de pagini! 

Lord of the Flies

Pentru că există atât de multe cărți, dar timpul este limitat, este important să înveți să-ți selectezi lecturile. Ți-ai putea îndrepta atenția către William Golding, câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură. Cea mai cunoscută carte a sa este Lord of the Flies, care spune povestea unui grup de copii naufragiați pe o insulă pustie din mijlocul Pacificului și care, din pricina condițiilor neprielnice, se află pe calea dezumanizării. Pe lângă tema atât de complexă a limitelor condiției umane, vei descoperi multe secvențe de dialog antrenante, din care vei extrage cuvinte și expresii ce-ți vor prinde bine și ție, la un moment dat.

Animal Farm

Poate că nu vei avea curaj din prima să te avânți într-o lectură atât de stufoasă precum este Game of Thrones, însă ai putea începe cu o carte care conține enunțuri accesibile chiar și cititorilor neexperimentați. Așa este cazul distopiei Animal Farm, în care personajele – animalele – se revoltă împotriva fermierului, în speranța că vor obține egalitate și libertate. Cartea este, firește, o alegorie – un procedeu pentru care George Orwell este renumit.

Dacă îți dorești să incluzi în lista ta de lecturi sugestiile noastre, ai putea arunca o privire la categoria de cărți în engleză pe Libris.ro, unde le vei găsi atât pe acestea, precum și alte titluri ce îți vor face cu ochiul. Nu uita: pentru a-ți îmbogăți vocabularul, este esențial să transformi cititul în limba engleză în obicei.