Cât costă să naști la un spital privat în România?

Nașterea este un eveniment foarte important pentru orice femeie, motiv pentru care totul trebuie să fie perfect. De la medicul care va asista la naștere și până la salonul în care va sta după naștere. Acestea sunt doar două dintre aspectele de care trebuie să ții cont în momentul în care ești în căutarea unui spital pentru a naște.

Există foarte multe femei care aleg să nască într-un spital de stat, unde media costurilor poate ajunge la cel mult 1000 de lei. Aici intră plata anesteziei, costurile spitalizării pentru perioada care trebuie și alte cheltuieli ce mai pot interveni.

În ceea ce privește femeile care își doresc să nască într-un spital privat, lucrurile devin mai serioase, iar costurile cresc considerabil. Pentru a avea parte de o naștere așa cum își doresc, în cele mai bune condiții și însoțite de cei mai buni medici, femeile sunt dispuse să plătească la un spital privat de la 1000 euro în sus. Costurile pot ajunge chiar și până la 3000 euro, în funcție de dorințele pe care le are fiecare. Aici intră mâncarea pe care o primesc, salonul în care vor sta câteva zile, ambientul celui mic și micile detalii, cum ar fi florile proaspete din cameră aduse în fiecare zi. Majoritatea spitalelor private pun la dispoziția pacientelor anumite pachete ce conțin o serie de avantaje la naștere. Printre acestea se numără:

  Posibilitatea de a sta singură în salon după naștere;

  Supravegherea mamei și copilului după naștere;

  Analizele de după naștere pentru mamă și copil;

  Un număr de nopți de spitalizare;

  Control pentru mamă după externare.

Sunt detalii cu care nu te întâlnești la un spital de stat, mai ales pentru că nu oricine și le permite. Însă, dacă nu ai suficienți bani și îți dorești ca cel mic să se nască într-un mediu complet steril și să fie ferit de toate pericolele dintr-un spital de stat, poți alege dintr-o serie de credite rapide oferite de Viaconto. Astfel, îi poți oferi copilului tău un bun venit pe lume plăcut, într-un mediul primitor.

Există și posibilitatea ca toate cheltuielile de la naștere să fie decontate de Casa de Asigurări, însă este nevoie de informarea corectă în prealabil de către gravide, pentru a putea respecta în totalitate termenii.

Nașterea într-un spital privat este mult mai avantajoasă din multe puncte de vedere, dar și mult mai costisitoare. Mediul în care copilul se naște este unul diferit față de cel din spitalele de stat, iar posibilitatea ca acesta să se confrunte cu anumite afecțiuni la naștere scad. Este alegerea fiecărei femei să nască sau nu într-un mediu privat, dar cu siguranță avantajele sunt pe măsură.