Comuna cu cea mai mică factură la lumină

Comuna cu cea mai mică factură la lumină

Anul viitor, în comuna Izvoarele, vor fi finalizate investiţii de peste 32 milioane de euro în domeniul energiei regenerabile.

Comuna Izvoarele din judeţul Giurgiu a devenit recent prima localitate din România iluminată în totalitate cu becuri ecologice. Iluminatul public pe becuri ecologice a fost implementat de primarul Alin Stanciu imediat după ce a câştigat alegerile, în 2008, printr-o investiţie de circa 400.000 de euro.

"În această sumă intră întreaga investiţie, nu doar becurile. În 2008 erau în comună doar 240 de stâlpi de iluminat public, iar acum avem 1.556 de becuri", a precizat Stanciu.

Economia realizată de primărie, faţă de acelaşi număr de becurile incandescente, este de circa 40%. În plus, potrivit primarului, niciun bec nu a trebuit să fie înlocuit din octombrie 2008 până acum.

Ne puteți urmări și pe Google News

Recent, locuitorii comunei au primit, din partea companiei de utilităţi Enel, 7.500 de becuri ecologice pentru cele 2.500 de gospodării. Practic, locuitorii din toate cele şase sate care formează comuna (Izvoarele, Chiriacu, Valea Bujorului, Petru Rareş, Dimitrie Cantemir şi Radu Vodă), vor realiza anual o economie de circa 280.000 de lei la factura de curent, potrivit calculelor efectuate de Enel.

"Dacă iluminatul public a funcţionat pentru primărie, atunci va funcţiona şi pentru cetăţenii comunei. Eu folosesc becuri ecologice de circa doi ani şi am înregistrat o economie la factura de curent de la aproape 60 de lei la circa 40 de lei pe lună", a afirmat Ilie Budică, locuitor al comunei.

În cadrul evenimentului organizat de Enel la căminul cultural din comună, unde a cântat şi Taraful din Clejani, locuitorii au fost invitaţi să vină cu becurile vechi, în schimbul cărora au primit, gratuit, cinci becuri ecologice de la Enel.

Enel operează în peste 40 de ţări din întreaga lume, are o capacitate instalată de peste 97.000 MW şi comercializează electricitate şi gaze natural către 61 milioane de clienţi la nivel global.

Investiţii în energie solară

Investiţiile semnificative din domeniul energiei solare, de peste 32 milioane de euro, vor face din comuna Izvoarele din judeţul Giurgiu un model de eficienţă energetică.

Potrivit primarului Alin Stanciu, în 2012, vor fi finalizate două centrale pe celule fotovoltaice, cu o capacitate totală de 18 MW, investiţia fiind de 1,8 milioane euro pe 1 MW.

"Sunt două companii, una din Austria iar cealaltă din SUA. Investiţia va crea 15-20 de locuri de muncă pentru comună. Potrivit scrisorii de garanţie, ne-am înţeles cu ei să livreze curent electric gratuit pentru clădirile de de interes public, iar noi am oferit pentru concesionare spaţiu din terenul primăriei", a explicat oficialul. Potrivit acestuia, cele două proiecte sunt la stadiul de aviz acum.

Becurile ecologice devin obligatorii

Potrivit legislaţiei europene, becurile ecologice au devenit obligatorii pentru instituţiile publice încă din 2009, iar din 2013 vor deveni obligatorii şi pentru consumatorii casnici. Becurile ecologice utilizează cu circa 70- 80% mai puţină energie decât cele standard, iar durata lor de viaţă este de circa 6.000 de ore, faţă de doar 1.000 de ore la celelalte. În medie, un bec este utilizat aproape 1.000 de ore într-un an de zile.

"În 2012 vor fi finalizate, în comună, două centrale pe celule fotovoltaice" ALIN STANCIU, primar comuna Izvoarele

RAPORT

Becurile incandescente, doar la muzeu

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a cerut recent urgentarea procedurilor de interzicere a becurilor incandescente la nivel mondial. Potrivit unui studiu realizat de către organizaţie, dacă fiecare ţară ar înlocui becurile incandescente cu cele ecologice, cererea de curent electric, la nivel global, s-ar reduce cu 2%. Această reducere ar fi echivalentul a micşorării cantităţii de dioxid de carbon eliberate în atmosferă cu circa 800 de milioane de tone.

În Uniunea Europeană, becurile incandescente de 60W, 75W şi 100W, nu mai pot fi comercializate.

  • Cum vă alegeţi becurile economice