Astfel, interpretarea poloneză – care a pierdut minoritatea de blocaj a proiectului după compromise – a rămas valabilă: binomul franco-german acționează în interesul propriu și ignoră restul statelor europene și regulile UE. Mai mult, sancționate sunt statele din Europa Centrală și de Est, ocolite de conductele rusogermane prin Marea Baltică și de cele ruso- turce prin Marea Neagră, confruntându- se cu oprirea tranzitului prin Ucraina, deci a alimentării directe. Sancționată e relația transatlantică, dar și relația cu Ucraina, țară aflată în conflict deschis cu Rusia, după anexarea Crimeii și agresiunea militară din Estul Ucrainei. Un proiect ce divide fundamental Europa, consacră politicile de mare putere și preeminența deciziei europene în binomul franco-german, după Brexit, și favorizează direct Rusia. 

Între-adevăr, noua conductă aduce resurse importante financiare Federației Ruse, aflată sub enbargou și sancțiuni din motive numeroase. Practic, este un cadou nesperat dat de Germania lui Putin pentru a-și alimenta aventurile militariste împotriva lumii. În plus, această perspectivă îndepărtează malurile Atlanticului și sancționează Statele Unite și formula alternativă a gazului natural lichefiat provenit din gaz de șist, care putea constitui formula alternativă a aprovizionării față de sursa rusă.

Firește că lucrurile sunt mult mai nuanțate, mai complexe și, desigur, comportă niveluri de compromise acceptabil. Germania a optat pentru renunțarea la centralele nuclearo-electrice și, mai nou, la cărbune, până în 2038. De aici și nevoia de a compensa cu o sursă de energie constantă, până la mutarea completă a producției industriale pe energie curată, în timp. În anul 2017, Germania a importat o cantitate record de 53 miliarde de metri cubi de gaz din Rusia, iar noua conductă mai aduce 55 miliarde de metri cubi în Europa, în primul rând în Germania. Deci soluționează problema sursei, chiar dacă ridică procentul de dependență a Germaniei față de Rusia, de la 40% în prezent.

Pe de altă parte, Germania își are propria istorie și propriile experiențe cu gazul provenint din Est. Creșterea dependenței reciproce a Germaniei și Europei de gazul rusesc are și alte categorii de efecte. Germania Federală a fost aprovizionată cu gaz încă din perioada sovietică, fără probleme. Acum, dependența Rusiei de Germania ca importator e mult mai importantă decât relația inversă, iar această perspectivă oferă Berlinului pârghii de natură economică dar mai ales strategică față de Rusia lui Putin. Chiar dacă nu a probat-o încă în mod concret, prin soluționarea unor conflicte sau blocarea altor operațiuni militariste ruse, perspectiva acestui instrument de dependență e una avantajoasă, mai ales în contextual prăbușirii acordurilor de control a armamentelor nucleare.

Atingerea compromisului franco-german de joi-vineri a avut la origine și un număr de compromisuri succesive, în relațiile cu ceilalți actori. Germania a anunțat că nu va fi dependentă de Rusia, că-și diversifică sursele, că va cumpăra și gaz natural lichefiat american, pentru a face rentabilă alternativa. Pentru Polonia, cumpărarea de către Germania a unor cantități relevante de LNG american face rentabile proiectele poloneze și baltice, Polonia obținând și sprijinul european pentru conducta Norvagia-Danemarca-Polonia, ce ar aproviziona statele din vecinătate, inclusiv Suedia și Finlanda, creând mixuri exergetice mai diversificate.

Chiar și pe relația franco-germană, sau Germania-UE (aici intervenind un blocaj al Bruxellesului, care nu a susținut proiectul german), modificările aduse proiectului de reglementare mențin unele criterii stricte: acordurile sunt supuse controlului UE, chiar dacă Germania are rolul dominant. Nevoia separării transportului de distribuție pentru Gazprom rămâne, iar conducta ce intră în UE trebuie să respecte regulile pachetului III energetic european, ca și conductele din interiorul UE. Excepțiile pot veni de la statul în care pătrunde conducta, dar și acestea subiect negocierilor cu vecinii și al regulilor europene, a jurisdicției Curții Europene de Justiție și a controalelor și supervizării instituțiilor ce urmăresc competiția corectă în piață.

În mod real, problemele crete de compromisul franco-german vizează lipsa veniturilor din tranzit și eventuala tăiere a Ucrainei de la aprovizionare și tranzit. Azi sub 10% din gazul european mai tranzitează Ucraina, și lasă 2 mld dolari taxe, într-un contract care se încheie sau se cere prelungit la sfârșitul acestui an. A doua problemă e una fundamental geopolitică, și sugerează tensiuni majore în creștere pe relația transatlantică, dar și favorizarea relației cu Rusia ca furnizor de gaz. A treia problemă e finanțarea bugetului rus din acest consum, în condițiile comportamentului revizionist și revanșard al Rusiei.

De altfel, Moscova a avertizat sâmbătă împotriva unor noi obstacole ridicate de Uniunea Europeană în construirea gazoductului Nord Stream 2, după ce Berlinul a anunţat că statele UE au ajuns la un compromis privind reglementarea proiectului. Ministrul adjunct rus de Externe, Alexander Pankin, a declarat că „Dacă sunt pregătite obstacole pentru a forţa Rusia să furnizeze gaze prin Ucraina, conform condiţiilor lor, tarifelor lor şi incertitudinilor privind problemele legale, atunci acest proiect ar putea să nu funcţioneze”. Cum jumătate dintre statele Europei critică Nord Stream, iar formula de act normativ pentru modificarea Directivei Gazelor trebuie să treacă prin Parlamentul European, subiectul e departe de a fi epuizat și de a nu necesita noi modificări și surprize, care pot diminua eficiența companiei Gazprom Nord Stream 2 AG, condusă de fostul cancelar german, Gerhard Shroeder.

Te-ar putea interesa și: