Putini stiu ca, in psihologie, in sociologie sau in management, nu exista conceptul de "mentalitate" - cel putin nu la nivelul de abstractizare stiintifica la care sunt tratate alte teme de la fel de mare interes popular.
Si asta, pentru ca sociologii si psihologii spun ca e „ceva” prea vag si speculativ ca sa poata incerca (si sa merite) o conceptualizare a mentalitatii.
Intr-adevar, se pare ca exista cate o mentalitate pentru oricine si orice si nu cred ca este vreun cuvant caruia sa-i fi vazut mai multe epitete atasate. E si usor de inteles, pentru ca se cere mult mai putin efort intelectual sa spui, scurt, „mentalitate”, decat „valori, atitudini, reprezentari, credinte, comportamente, ideologii, imagini sociale, cultura”.
Cand se gandesc la mentalitatea proprie, oamenii o vad ca pe o suma a conceptelor de mai sus. Interesant este ca, atunci cand e vorba despre ceilalti, mentalitatea se reduce doar la comportament. La urma urmei, interactiunea noastra sociala directa cu „restul lumii” se produce doar la nivel comportamental si nici nu ne intereseaza prea mult celelalte „componente” ale mentalitatii!
Francezul care se poarta civilizat la Paris, si cu totul altfel la Bucuresti, nu are, in fond, doua mentalitati, insa asa pare privit in doua momente diferite. E important pentru noi ca, de exemplu, soferii din Bucuresti sa nu-si mai parcheze masinile in statiile de autobuz, insa ne intereseaza mult mai putin daca nu o vor mai face de frica amenzilor sau dintr-o jena metafizica.
De aceea, francezul care a revenit in Romania dupa o saptamana - si chiar aceea in care a intrat in vigoare noul Cod Rutier - isi va spune, foarte, foarte surprins, ca, iata, si-au schimbat soferii romani mentalitatea de la o saptamana la alta, cand, de fapt, ei si-au schimbat doar comportamentul! Insa, ce conteaza?