Complot contra lui Putin

De la Londra, Boris Berezovski trage sforile pentru o "lovitura de palat".

Magnatul rus Boris Berezovski, aflat in exil in Marea Britanie, a facut o declaratie socanta, pentru cotidianul „The Guardian”, anuntand ca pune la cale inlaturarea prin forta a presedintelui rus Vladimir Putin si ca a luat contact cu mai multi membri ai elitei politice din Rusia in acest scop.

In comentariile care, potrivit „The Guardian”, par sa fie calculate special pentru a irita Kremlinul, multimilionarul rus sustine ca a atras deja de partea sa mai multe persoane din anturajul presedintelui, care in prezent conspira la o „lovitura de palat”.

Berezovski ar avea contacte stranse cu persoane de marca de pe scena politica a Rusiei care impartasesc opinia sa potrivit careia Vladimir Putin distruge Rusia prin subminarea reformelor democratice, centralizarea puterii, incalcarea Constitutiei si intimidarea opozitiei.

 „Trebuie sa folosim forta pentru a inlatura acest regim. Nu este posibila schimbarea sa prin mijloace democratice. Nu va fi nicio schimbare decat prin forta, prin presiune”, a declarat Berezovski. Intrebat daca in mod efectiv pune la cale o revolutie, omul de afaceri a replicat: „Aveti absoluta dreptate”.

Un adversar pentru tar Cu o avere estimata la 850 de milioane de dolari, Berezovski ar avea mijloacele financiare pentru a sustine un asemenea complot, plus ca, inainte de a fi fortat la exil, el se bucura de o enorma influenta in Rusia.

Cu toate acestea, cotidianul britanic trateaza cu oarecare scepticism afirmatiile sale, deoarece el a reuzat sa ofere detalii pe motiv ca informatiile sunt mult prea sensibile.

Berezovski se mandreste insa cu faptul ca si-a dedicat ultimii sase ani pentru a „distruge imaginea pozitiva a lui Putin” existenta in Occident, portretizandu-l ca pe o figura potential periculoasa la adresa democratiei.

Nervi la Kremlin Dupa cum era de asteptat, reactia Moscovei nu a intarziat. Procurorul general al Moscovei, Iuri Ceaika, a anuntat ca a cerut deschiderea unei anchete penale in legatura cu apelul lui Berezovski la rasturnarea conducerii din Rusia. Totodata, procuratura a cerut din nou Marii Britanii sa-l extradeze pe omul de afaceri rus.

Moscova a cerut de mai multe ori pana acum extradarea lui Berezovski, un apropiat al fostului presedinte Boris Eltan, care si-a cladit fabuloasa avere gratie privatizarilor controversate din anii 1990 si a fugit la Londra dupa venirea lui Putin la putere. Pana in prezent, justitia britanica a respins solicitarile Moscovei.

Proteste firave

Timorata de sustinatorii presedintelui, opozitia isi face curaj sa iasa in strada Rusia nu dispune de o opozitie veritabila care sa poata asigura o alternativa la putere, dovada si faptul ca parlamentul este dominat de formatiunile pro-prezidentiale, dar si ca manifestatiile populare organizate de opozitie au o foarte mica anvergura.

Miscarea de opozitie „O Alta Rusie” a obtinut autorizatie pentru a manifesta astazi, in apropiere de Kremlin, insa numarul estimat al participantilor nu depaseste 2.500.

Manifestatia anti-Putin este, ca de fiecare data, pusa in umbra de mitingurile de sustinere a presedintelui, organizate in paralel. Mitingul opozitiei se inscrie in seria „marsurilor dezacordului” din ultimele luni, soldate cu zeci de arestari si interventia dura a fortelor de ordine.

Manifestatia ii are in prim-plan pe cunoscutul sahist Gari Kasparov, pe fostul premier Mihail Kasianov si pe deputatul independent Vladimir Rajkov, al carui partid a fost interzis recent.