Competiție de suveniruri pentru București

Elite Art Club Unesco organizează un concurs ce presupune realizarea de obiecte-suvenir care reprezintă oraşul Bucureşti. Obiectul câştigător va fi multiplicat şi comercializat pentru turiştii care vizitează Capitala.

Concursul se adresează tuturor celor care doresc să-şi pună în valoare creativitatea, indiferent de vârstă şi formare profesională. Tematica obiectelor create trebuie să aibă ca punct de plecare aspecte din cultura, istoria şi specificul Capitalei şi nu există nicio restricţie cu privire la materialul din care sunt realizate. Singurele reguli sunt ca obiectele să poată fi multiplicate şi să aibă caracteristicile unui suvenir, adică să fie de dimensiuni mici sau medii şi uşor de transportat. Premii în bani Câștigătorul premiului I va primi 1.000 de euro, cel al premiului al II-lea- 700 de euro, iar pentru premiul III sunt alocați 500 de euro. Participanţii pot înscrie în concurs maximum cinci creaţii, iar lucrările lor vor fi prezente în cadrul expoziţiei "Suvenir de Bucureşti", de la Elite Art Gallery (Strada Academiei nr.15, Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti). Înscrierea obiectelor în concurs se face până în 25 mai 2011, iar selecţia finaliştilor va avea loc în perioada 1-15 iunie. Pentru alte detalii privind concursul vizitaţi www.eliteart-gallery.com