Companiile telecom cer menţinerea tarifelor

Reprezentanţii celor mai importanţi operatori de telecomunicaţii se întâlnesc azi cu oficiali ai Comisiei Europene (CE), într-o ultimă încercare de a opri planul UE de reducere a tarifelor de interconectare cu până la 70%, potrivit Reuters.

Companiile care se vor întâlni azi cu cu preşedintele CE,  Jose  Manuel Barroso, comisarul pentru Telecomunicaţii, Viviane  Reding, şi cu cel pentru Concurenţă, Neelie Kroes sunt:

•Deutsche  Telekom  •France  Telecom  •Telefonica •Vodafone  •British Telecom •Telecom Italia

Reding a propus un set de recomandări destinate autorităţilor naţionale de reglementare, referitoare la tarifele de interconectare pe care companiile le plătesc la accesarea reţelei unui alt operator.      

Comisia urmează să adopte recomandările în săptămânile viitoare, iar acestea vor intra în vigoare în decurs de trei ani.      

Tarifele de interconectare reprezintă până  la  20% din veniturile unora dintre operatori, dar companiile mai mici, nou intrate pe piaţă, plătesc sume mai mari, întrucât deţin reţele mai puţin extinse.      

Recomandările lui Reding stabilesc metodele pe care operatorii le pot folosi pentru calcularea unor tarife de  interconectare justificate, care, în unele cazuri, vor fi cu 70% mai mici.  

Scădere la 2,5 eurocenţi de la 9 eurocenţi

Recomandările nu  includ  cifre  precise,  dar,  dacă  sunt  aplicate, tarifele de interconectare vor  ajunge  la  1,5-2,5  eurocenţi  pe  minut, comparativ cu circa nouă cenţi pe minut în prezent.  

Marii operatori susţin că reducerea veniturilor  va  pune  în  pericol investiţiile în noi servicii.      

Tarifele de interconectare ridicate descurajează însă investiţiile  în reţele de mare viteză,  a  arătat  un  purtător  de  cuvânt  al  comisarului european pentru Telecomunicaţii.