Compania FARMEC, reprezentată prin firma de avocatură a lui Gabriel Biriș, a CÂȘTIGAT un proces cu ANAF

Societatea Farmec a câștigat un proces cu Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF) privind decizia de impunere a unei sancţiuni de aproape 57 de milioane de lei. Hotărârea Curții de Apel Cluj a fost pronunţată pe data de 18 februarie 2016, se arată într-un comunicat de presă al Farmec.

Potrivit Deciziei de impunere emise de autorităţile fiscale din cadrul ANAF, suma de 57 de milioane de lei ar fi reprezentat accize, dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente alcoolului denaturat folosit, în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2011, la fabricarea a trei produse: aerosoli Airwick, Nufăr şi Triumf, relatează economica.net.

"Decizia Curţii de Apel Cluj certifică faptul că Farmec şi-a respectat întotdeauna obligaţiile fiscale şi angajamentele faţă de partenerii săi şi se află la zi şi cu plata tuturor impozitelor, taxelor şi contribuţiilor datorate statului. Să sperăm că astfel de incidente nefericite, aceste interpretări complet eronate ale prevederilor legislaţiei în vigoare, venite chiar din partea autorităţilor fiscale, care ar trebui să fie cei mai buni cunoscători ai legislaţiei fiscale din România, nu se vor mai repeta. Suntem una dintre puţinele companii cu acţionariat 100% românesc, participăm anual la bugetul statului, bugetele locale şi bugetele de asigurări sociale cu o sumă de peste 36 de milioane de lei, echivalentul a 8,2 milioane de euro anual, şi ne bucurăm că vom putea susţine economia naţională în continuare şi că vom garanta locurile de muncă ale sutelor de angajaţi Farmec ca urmare a deciziei Curţii de Apel Cluj. Farmec şi Gerovital sunt unele dintre cele mai importante branduri româneşti, care impresionează o lume întreagă şi ne bucurăm că generaţiile de azi şi cele viitoare pot să beneficieze în continuare de produsele noastre", a declarat Mircea Turdean, director general Farmec.

Casa de avocatură care s-a ocupat de procesul Farmec împotriva deciziei ANAF este Biriş-Goran, în care este partener şi Gabriel Biriș, secretar de stat la Ministerul Finanțelor. Pe 11 decembrie 2015, acesta s-a autosuspendat din Baroul București pe durata îndeplinirii mandatului.

Farmec SA Cluj-Napoca este cel mai mare producător de cosmetice din România. Produsele companiei ajung în peste 30 de țări, principalele piețe fiind Japonia, Ungaria, Polonia, Republica Moldova, Irak, Kuwait, Grecia și Canada. Din 2008, Farmec deține drepturile integrale de utilizare a mărcii cosmetice Gerovital. Ca urmare a stategiilor de export și extindere, cifrele de afaceri ale companiei Farmec au înregistrat creșteri semnificative, double digit, în ultimii ani.