COMOARA EVAZIONIȘTILOR. Bijuterii din AUR, zeci de MII de euro și DOLARI au fost CONFISCAȚI în ancheta care îl vizează pe PREFECTUL de Caraș-Severin / FOTO

În urma celor 77 de percheziții efectuate în 20 de județe de polițiști, procurori, jandarmi și ofițeri anticorupție la domiciliile membrilor celei mai vaste rețele de evazioniști din țară au fost descoperite bijuterii de aur, bani care însumează peste 100.000 de euro, laptop-uri, ştampile, instrumente de electronice de stocare a datelor și mai multe înscrisuri. Ancheta DIICOT îi vizează pe mai mulți funcționari publici, complici cu evazioniștii, printre care și prefectul județului Caraș-Severin, Miu Ciobanu. Șase persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, și sunt prezentate, vineri, în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă. Alți zece suspecți, printer care și prefectul, sunt cercetați sub control judiciar.

Acțiunea de amploare a poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraş-Severin , desfășurată miercuri,  a vizat locații din Timişoara, Bucureşti, Piteşti, Ialomiţa, Cluj-Napoca, Constanţa, Alba Iulia, Iaşi, Craiova, Suceava, Arad, Vâlcea, Ialomiţa, Ilfov, Maramureş, Hunedoara, Sibiu, Mehedinţi, Olt și Caraş-Severin. Au fost effectuate 77 de percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au ridicat 43.000 de euro, 9000 de dolari, 287.720 lei, aproximativ 1.300 g. de aur, 7 laptop-uri, 12 ştampile, 30 HDD-uri, 5 stick-uri şi înscrisuri.

Peste un kilogram de bijuterii din aur a fost descoperit acasă la evazioniștii din Banat

De asemenea, 35 de persoane au fost conduse la audieri, dintre care 6 au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentate Tribunalului Caraş-Severin, cu propunere de arestare preventivă,  iar faţă de alte 10 persoane s-a dispus măsura cercetării sub control judiciar.

Compania prefectului funcționa prin metoda „Factura”

În total,  sunt cercetate 55 de  persoane fizice si juridice, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire, aderare și sprijinire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani.

 

Compania Mike Security Group din Reşiţa este în centrul aanchetei DIICOT Caraș Severin. Prefectul județului Caraș Severin, Nicolae Miu Ciobanu, fost polițist până în 2010, a ocupat funcția d eadministrator al firmei, până să ajungă prefect, fiind și asociat în afacere cu 17% părți sociale. Mike Security Group din Reşiţa este firma care a asigurat paza nunții fiicei baronului de Caraș Severin, Sorin Frunzăverde, la Timișoara

Perchezțiții au avut loc și la unul din saloanele de înfrumusețare de lux din Reșița, Salon Street Style by Patricia, deținut de Andrada Pistol.

Potrivit anchetatorilor, Ciobanu ar fi fost implicat, în anul 2010, înainte de a deţine funcţia de prefect, în acţiunile unei reţele care folosea metoda „Factura", adică introducea în evidenţele contabile facturi fictive pentru micşorarea bazei impozabile, metodă prin care a prejudiciat statul.

În dosarul de evaziune fiscal, cu un prejudiciu de aproximativ 25 de milioane de lei, sunt puse sub învinuire 20 de firme.

Centru operațional al evzioniștilor era în județul Caraș Severin

Poliția Română transmite că acțiunea a fost efectuată în cadrul unui dosar penal care are ca obiect un grup infractional organizat constituit în județul Caraș-Severin, specializat în evaziune fiscală și spalare de bani, în domeniul societăţilor comerciale cu obiect de activitate în domeniul pazei şi protecţiei de bunuri şi persoane.

Din cercetări a reieșit că, liderul grupării ar fi condus „din umbră” întreaga activitate infracţională, cu ajutorul unor persoane apropiate, care ar fi avut sarcina să monitorizeze punerea în aplicare a dispozițiilor acestuia.

Membrii grupării ar fi lucrat  initial  în firma „mamă”, însă ulterior,  din dispoziţia liderului, ar fi fost folosiţi ca administrator sau asociaţi ai unor societăţi comerciale, multe din ele de tip ,,fantomă”.

De asemenea din gruparea infracțională mai făceau parte persoane care aveau diverse roluri în firmă, ca de exemplu recrutarea de persoane dispuse să înfiinţeze societăţi comerciale fantomă sau asigurarea legăturii între membrii grupării.

Totodată, gruparea infracțională ar fi fost sprijinită de persoane din cadrul autorităţilor statului, funcţionari bancari, persoane care, cu bună ştiinţă ar fi acceptat să fie înfiinţate firme pe numele sau la adresa lor sau persoane care ar fi acceptat transferul unor bunuri în scopul ascunderii provenienţei acestora sau a evitării luării unor măsuri procesuale.

Liderul grupării ar fi coordonat și una-două societăţi comerciale care desfășurau o activitate comercială relativ corectă şi care participa şi de regulă câştiga licitaţii având ca obiect asigurarea pazei la diferite obiective.

Ulterior, sub diverse modalităţi, această activitate ar fi fost transferată către societăţile comerciale de tip fantomă, care nu ar fi plătit niciun fel de impozite la stat, fiind utilizate temporar, iar ulterior radiate.

De asemenea, ulterior angajații societăților ”curate” ar fi fost transferați către societățile ”fantomă”, în baza unor contracte, în care acestea din urmă ar fi preluat și obligatiile fiscale aferente, fără a încasa însă niciun profit din această activitate comercială aparent legală (închirierea de forță de muncă).

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat este de aproape 25.000.000 de lei.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Romîn de Informații.