Comitetul Local pentru Situații de Urgență, convocat la Primăria Sector 5 după incendiul care a distrus Școala 124. Unde sunt relocaţi elevii

Comitetul Local pentru Situații de Urgență, convocat la Primăria Sector 5 după incendiul care a distrus Școala 124. Unde sunt relocaţi elevii

Incendiul puternic care a distrus, luni dimineaţă, aproape în întregime acoperişul unei şcoli din Sectorul 5 al Capitalei a generat convocarea, la Primăria Sector 5 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență, scopul fiind adoptarea la nivelul Autorității Locale a măsurii relocării elevilor Şcolii Gimnaziale 124, unde s-a produs incendiul, în alte unităţi de învăţământ, se arată într-un comunicat al primăriei.

Un incendiu puternic a izbucnit, luni dimineață, la Școala nr. 124 din Sectorul 5 al Capitalei, o parte din acoperișul clădirii prăbușindu-se, potrivit ISU București -Ilfov, citat de Mediafax. La fața locului, au fost trimise 20 autospeciale de stingere, trei autoscări, un echipaj de descarcerare și mai multe echipaje SMURD. La fel ca toate unitățile școlare din sectorul 5, Școala 124 nu avea autorizație de securitate la incendiu. Elevii vor fi relocați la unități de învățământ din apropiere, în acest sens edilul Daniel Florea dispunând deja convocarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Sectorului 5. “Printr-o colaborare efientă între toți factorii de decizie, s-a identificat soluția pentru buna desfășurare a procesului educațional, elevii Școlii Gimnaziale nr. 124 urmând să fie relocați după cum urmează:

- cele 3 clase pregătitoare la Grădinița nr. 35

- cele 12 clase primare la Școala Gimnazială nr. 126

Ne puteți urmări și pe Google News

- cele 11 clase gimnaziale la Școala Gimnazială nr. 143.

Programul de învățământ se va derula normal, zilnic, în intervalul orar 8:00 – 18:00. Examenul de evaluare națională la clasa a VIII-a se va desfășura fără probleme, toate aspectele tehnice umând a se rezolva în zilele imediat următoare”, se arată în comunicatul instituţiei remis presei.

Potrivit autorităţilor, Școala Gimnazială nr. 124 elaborase documentația necesară consolidării clădirii (expertiza tehnică efectuată în decembrie 2017) și se afla în stadiul final al pregătirii pentru obținerea autorizației ISU (faza de întocmire a scenariului de securitate la incendiu), în decursul acestui an, celelalte măsuri necesare fiind implementate: s-au montat senzorii de avertizare la incendiu, s-a ignifugat podul, s-au montat uși antifoc.

După ce autoritățile Statului cu competențe în domeniu vor încheia cercetările cu privire la cauzele incendiului și la situația clădirii, Aparatul de Specialitate din Primăria Sectorului 5 va demara în regim de urgență procedurile de refacere a unității de învățământ.

Incendiul a fost lichidat după aproape 7 ore de intervenție, au anunţat oficiali ai ISU Bucureşti Ilfov, precizând că la faţa locului rămân două autospeciale de stingere pentru supraveghere. Urmează să fie făcută cercetarea pentru stabilirea cauzei probabile care a condus la producerea incendiului. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov au anunțat că un incendiu a izbucnit, luni dimineață, la Școala nr 124, situată pe strada Mărgeanului nr. 10, în sectorul 5 al Capitalei. Unitatea școlară nu are etaj. 

Focul a fost anunțat la dispeceratul ISU București-Ilfov de către locatarii din blocurile învecinate. Au fost mai multe apeluri succesive, primul apel fiind preluat de dispecerii ISU București-Ilfov la ora 03.14.