Cererea procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive în cazul deputatului Theodor Nicolescu va fi analizată de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, care are termen până luni pentru elaborarea raportului.
"Cererea a fost trimisă la Comisia juridică - termen de trei zile pentru încheierea raportului şi în Biroul permanent de marţi se hotărăşte când va intra în plen. Se presupune că la votul final de miercuri", a declarat azi secretarul Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu după şedinţa Biroului permanent, citat de Agerpres.
Cererea procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive în cazul deputatului Theodor Nicolescu, urmărit penal în dosarul ANRP, a ajuns joi la Camera Deputaţilor.
Procurorul şef al DNA Laura Codruţa Kovesi a sesizat Camera Deputaţilor cu privire la încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PNL Nicolescu Theodor-Cătălin, referitoare la săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită şi a trei infracţiuni de abuz în serviciu.