Comisia juridică a Senatului nu va face o recomandare pentru postul de judecător la CCR. Niciunul dintre cei candidaţi nu a întrunit voturile necesare

Plenul Senatului va decide care dintre cei trei candidaţi - Ioan Chelaru, Ruxandra Jipa şi Mona-Lisa Neagoe - va ocupa locul vacant de judecător la Curtea Constituţională.

Acest lucru a fost stabilit azi de Comisia juridică, după ce niciunul dintre cei trei nu a întrunit voturile necesare, dar toţi au îndeplinit condiţiile pentru a ocupa acest post, potrivit Agerpres.

Senatorul Ioan Chelaru, propus de PSD, care a lipsit de la audierile din Comisia juridică fiind bolnav, a obţinut 5 voturi favorabile, 3 împotrivă, o abţinere şi un vot anulat, senatorul UNPR Ruxandra Jipa a obţinut 9 voturi împotrivă şi unul favorabil, iar judecătorul Monalisa Neagoe, propusă de PNL, - 4 voturi pentru şi 6 împotrivă.

"Din punctul de vedere al condiţiilor legale, pentru a ocupa această funcţie, toţi cei trei candidaţi au îndeplinit condiţiile în sensul că au vechime, studiile necesare, au o bună reputaţie şi nu au probleme de natură penală. Din punctul de vedere al recomandării pe care comisia o va face plenului va fi doar un raport în care se va trece îndeplinirea condiţiilor legale pentru că niciunul dintre candidaţi nu a îndeplinit numărul de voturi, respectiv majoritatea celor prezenţi, adică 6 ar fi trebuit. Ca atare, comisia nu va putea face recomandare plenului Senatului, vom spune în raportul nostru că îndeplinesc condiţiile legale, iar plenul este cel chemat prin vot secret să decidă asupra acestei numiri", a declarat, după şedinţă, preşedintele comisiei Cătălin Boboc.

El a adăugat că este posibil ca raportul Comisiei juridice să poată fi gata pentru a fi votat marţi în plenul Senatului.

"Vom face toate eforturile ca mâine (marţi - n.r.) să se poată vota în plen. Este un raport destul de complicat pentru că trebuie să motivăm şi să spunem câteva lucruri despre fiecare în parte, în aşa fel încât senatorii să-şi poată face o opţiune", a adăugat Boboc.

Ioan Chelaru din partea PSD, Mona-Lisa Neagoe din partea PNL şi Florina Ruxandra Jipa şi-au depus candidatura pentru funcţia de judecător la CCR pe locul lui Valentin Zoltan Puskas, căruia îi expiră mandatul.