Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis luni ca termenul de intrare în vigoare a legii insolvenţei persoanelor fizice să fie 30 septembrie şi nu 31 decembrie, aşa cum hotărâse Guvernul.
"Această lege a fost publicată în Monitorul Oficial în 26 iunie 2015, s-a împlinit ieri anul şi nu am reuşit să o transpunem în practică. Este o critică adresată şi fostului Guvern şi prezentului Guvern. O lege de o asemenea importanţă cum este legea insolvenţei persoanelor fizice (...) aţi lăsat-o fără urmări juridice ca urmare a faptului că din punct de vedere administrativ lucrurile stau cum stau. Propunerea mea este să rămânem cu 30 septembrie 2016", a spus vicepreşedintele Comisiei juridice Ioan Cupşa (PNL), potrivit Agerpres.
Guvernul a decis, în luna decembrie anul trecut, prorogarea cu un an, până în decembrie 2016, a aplicării Legii privind insolvenţa persoanelor fizice.
"S-a ajuns în această situaţie deoarece niciunul dintre paşii de implementare prevăzuţi în lege nu a fost atins, deşi în lege au fost prevăzute termene concrete. Astfel că Guvernul a fost nevoit, deşi nu a dorit, să amâne aplicarea acestei legi până în decembrie 2016. Totodată, avem stabilit un plan de acţiune ca aceşti paşi să fie implementaţi", anunţa, la acea dată, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.
Legea privind insolvenţa persoanelor fizice a fost adoptată de Parlament în luna mai 2015.
Potrivit iniţiatorului, deputatul PSD Ana Birchall, această lege oferă un ajutor românilor de bună-credinţă, "sufocaţi de datorii".
Astfel, românii care au datorii vor avea posibilitatea să-şi declare falimentul personal şi vor beneficia de două proceduri: una administrativă, care prevede că, în faţa unei comisii de insolvenţă, îşi vor putea face un plan de reeşalonare a datoriilor pe 5 ani, şi o procedură de lichidare în faţa instanţelor de judecată.
În momentul deschiderii procedurii de insolvenţă se suspendă orice procedură de executare silită şi nicio altă procedură de executare silită nu mai poate fi începută, se acordă preferinţă planului de rambursare şi nu lichidării bunurilor, se suspendă de drept acumularea dobânzilor, penalităţilor şi majorărilor de întârziere după momentul iniţierii procedurii de insolvenţă şi debitorul poate propune un plan de rambursare a datoriilor care se întinde pe 5 ani cu posibilitatea prelungirii cu încă un an - prevede legea.