Comisia juridică a Camerei Deputaţilor discută astăzi legea dării în plată

Deputaţii din Comisia juridică încep, joi dimineaţă, dezbaterile asupra legii dării în plată, iniţiatorul legii, deputatul liberal Daniel Zamfir, având miercuri seara a patra rundă de discuţii cu reprezentanţii PSD.

''Am convenit ca programul Prima Casă să fie exclus de la aplicarea legii, asupra plafonului de 250.000 de euro noi menţinându-ne părerea că este discriminatoriu acest plafon, dar am ales soluţia raţională care să permită aplicarea legii, urmând ca CCR să decidă dacă prevederea este sau nu neconstituţională, şi am mai stabilit o formulă în care legea să se aplice şi creditelor de nevoi personale cu ipotecă'', a declarat Daniel Zamfir, potrivit Mediafax.

Optimism liberal

Liberalul s-a declarat optimist, la finalul celei de a patra consultări pe care a avut-o cu PSD, afirmând că speră ca în şedinţa Comisiei juridice social-democraţii să respecte ceea ce au convenit. ''Dacă se va menţine angajamentul asumat de PSD, în mod sigur va fi o lege bună de care vor beneficia cei mai mulţi posesori de credite. Sper să nu avem surprize aşa cum s-a întâmplat la Senat. Legea trebuie să se voteze mâine în comisie şi săptămâna viitoare în plen, pentru că nu îşi mai permit consumatorii să aştepte'', a conchis Zamfir.

Negocieri

Acesta, alături de avocatul Gheorghe Piperea şi reprezentanţii reprezentanţi ai Grupului Clienţilor cu Credite în CHF – GCCC, Asociaţiei De Consiliere a Clienţilor Bancari şi Asiguraţilor din România – ACCBAR, Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare – AURSF, Asociaţiei de Protecţie a Consumatorilor – APC şi Asociaţiei Parakletos, s-au întâlnit, miercuri seară, cu vicepreşedintele PSD Viorel Ştefan şi vicepreşedintele Comisiei juridice, liberalul Ioan Cupşa, pentru a conveni asupra formei finale a proiectului de lege.

Solicitările PNL

PNL va vota legea dării în plată, susţinând eliminarea programului Prima Casă de sub incidenţa acesteia şi renunţarea la plafonul de 150.000 de euro, a anunţat copreşedintele PNL Alina Gorghiu. Executivul a cerut modificarea legii dării în plată, arătând în punctul de vedere transmis Camerei Deputaţilor că, în forma actuală, legea prezintă riscul unor vicii de neconstituţionalitate, poate afecta dreptul la proprietate, poate duce la falimentul unor instituţii de credit, generând dezechilibre.

Doleanțele Guvernului

Astfel, Guvernul a solicitat amendarea legii în sensul în care programul "Prima Casă" să fie exclus de la prevederile actului normativ, urmând ca aplicarea legii să se facă numai în ceea ce priveşte bunurile imobile cu destinaţie de locuinţe, excluzând terenurile şi clădirile comerciale, coroborat cu instituirea unor condiţii care să fie îndeplinite cumulativ pentru stingerea creanţei şi accesoriilor acesteia prin procedura dării în plată (impunerea unui prag maximal pentru valoarea creditului), precum şi aplicarea legii doar persoanelor fizice care au calitatea de "consumator" aşa cum este definită de legislaţia în vigoare.Oficialii guvernamentali au mai susţinut că aplicarea legii asupra contractelor de credit în derulare la data intrării în vigoare contravine principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat în Constituţie.

Temerea lui Cioloș

Premierul Dacian Cioloş a declarat, în data de 21 martie, la Alba Iulia, că legea dării în plată ''poate să arunce în aer sistemul bancar dacă nu este gândită bine'' şi că aceasta ar trebui să vizeze cazurile sociale, şi nu să rezolve ''problemele speculatorilor imobiliari''."Mie mi se pare în primul rând că această lege trebuie, nu doar declarativ, ci şi faptic să vizeze cazurile sociale. Deci acele situaţii în care creditorii au luat un credit de la bancă să-şi cumpere o casă, un apartament în care locuiesc şi atunci când au probleme de rambursare să nu fie în situaţia de a scoate familia în stradă. Nu cred că această lege, sub acoperirea declarativă a cazurilor sociale să rezolve problemele speculatorilor imobiliari care au luat credite de milioane sau zeci de milioane de euro să cumpere imobiliare sau să investească în imobiliare, şi acum văd că nu le mai funcţionează piaţa şi să arunce în aer sistemul bancar ca să-şi rezolve problemele'', a declarat Dacian Cioloş.

Impactul pe termen scurt și lung

Destabilizarea sistemului bancar va avea repercusiuni negative tot asupra populaţiei, a celor ''care iau credite de la bănci'', respectiv a celor ''care îşi ţin banii în bănci'', a explicat premierul.''Când luăm o decizie trebuie să ne gândim care e impactul pe termen scurt, dar şi pe termen lung. Aici am avut o discuţie cu băncile foarte deschisă şi foarte clară. Băncile au făcut anumite greşeli în trecut şi acum plătesc preţul acestor greşeli şi acestei imobilităţi sau rigidităţi în modul de a aborda anumite situaţii, însă pe de altă parte, e important pentru economia României şi pentru clienţii băncilor să avem stabilitate în sistemul bancar. O lege ca şi aceasta poate să arunce în aer sistemul bancar dacă nu e gândită bine, dar încă o dată, eu susţin legea dării în plată, însă ea trebuie să vizeze într-adevăr cazurile sociale şi asta presupune că e nevoie să fie ţintită spre aceste cazuri. Decizia e a Parlamentului'', a precizat primul-ministru.