Comisia Europeană a TRIMIS România în FAŢA Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Aflaţi motivul şi care vor fi consecinţele

Comisia Europeană a TRIMIS România în FAŢA Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Aflaţi motivul şi care vor fi consecinţele

Aerul din România devine tot mai irespirabil, iar la această concluzie s-a ajuns după o monitorizare atentă în ceea ce priveşte poluarea în mai multe capitale europene. Studiul arată că Bucureştiul se află pe locul doi după Sofia. Curtea de Justiţie poate decide dacă să-i aplice României o amendă de aproape două milioane de euro, la care se adaugă penalităţi de mii de euro, calculate pentru fiecare zi în care nu s-au aplicat măsuri anti-poluare.

În cazul României, cea mai gravă situaţie este în Capitală, unde valorile-limită admise au fost depăşite în mod constant, după cum notează Comisia Europeană.

Bucureştiul ocupă locul doi în UE, după Sofia, în ceea ce priveşte poluarea

Asta arată un studiu Ecopolis, o organizaţie nonguvernamentală de mediu. Cu toate acestea, autorităţile nu au făcut nimic vizibil în ultimii ani. Nici măcar frica unor amenzi uriaşe de la Comisia Europeană nu a dus la măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei, notează TVR.

Ne puteți urmări și pe Google News

În aceeași sitiație sunt alte 5 ţări: Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia şi Ungaria.

Cea mai gravă situaţie este în București, unde valorile limită admise au fost depăşite în mod constant, după cum notează Comisia Europeană.

Iată şi reacţia Ministerului Mediului:

"În cazul țării noastre, este vorba despre procedura de infringement pentru depășirea valorilor limită pentru indicatorul particule în suspensie - PM10, în aglomerarea urbană București, declanșată în anul 2009. Autoritatea publică locală (Bucureşti) a realizat toate demersurile necesare, reușind să finalizeze Planul integrat de calitate a aerului, (...) acesta va putea fi aprobat până la sfârșitul lunii iulie, așa cum și-a asumat Primăria Generală a municipiului București și cum am informat Comisia Europeană. Deși  procedura  de  deferire  a  fost  declanșată  de  către  Comisia  Europeană,  avem convingerea că, odată cu aprobarea, la termenul asumat, a Planului integrat de calitate a  aerului  de  către  Consiliul  General  al  Capitalei  și  punerea  sa  imediată  în  aplicare, România va avea câștig de cauză. De  asemenea,  în  vederea  reducerii impactului traficului rutier asupra calității aerului, Ministerul  Mediului  a  continuat  Programele  RABLA  și  RABLA  PLUS,  alocând  sume consistente, în special pentru RABLA PLUS".

În România, mor anul aproximativ 23.000 de oameni cu afecțiuni de plămâni, cea mai mare parte provocate de calitatea aerului

Calitatea aerului în plan local, în București, depinde de managementul local, care înseamnă în primul rând administrarea traficulului, principala sursă de poluare. Transportul electric este o soluție. Apoi, este nevoie de dezvoltarea traseelor pentru transportul alternativ nepoluant. Nu în ultimul rând, este necesară urmărirea modului în care se încălzește orașul. Centralele termice de apartament au impact asupta calutății aerului mult mai mare ca în cazul unei încălziri centralizate.