Reprezentanţii Comisiei Europeane îi sugerează premierului Viorica Dăncilă „să urmărească mai îndeaproape” activitatea Bruxelles-ului înainte de a lansa critici la adresa UE.
„Cei care spun aceste lucruri ar trebui să știe că, dacă există o instituție şi un preşedinte de instituţie care au discutat în mod constant şi public despre nevoia de a conecta Estul cu Vestul, aceasta este Comisia Europeană şi Jean-Claude Juncker, prin discursul său despre Starea Uniunii, cu toată munca pe care am depus-o pentru a ne asigura că nimeni nu este lăsat în urmă și cu toate investițiile noastre pe probleme specifice, precum calitatea dublă a produselor alimentare. Deci, sincer, cei care spun aceste lucruri ar trebui mai degrabă să ne urmărească mai îndeaproape. Înţeleg că este vorba de politică, înţeleg că este vorba de multe interese care sunt în joc în România, dar cred că nu trebuie să fim implicaţi în asta”, a declarat Margaritis Schinas, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, potrivit g4media.ro.
Viorica Dăncilă a declarat în cadrul ședinței Consiliului Național al PSD, că România nu este tratată cu demnitate în Uniunea Europeană, că este criticată fără să aibă posibilitatea la propria opinie și că îi sunt impuse anumite lucruri.
„Eu, ca premier, o să cer ca ţara mea să fie tratată cu demnitate. Să nu se mai întâmple să acceptăm ce ni se impune fără a mai avea propria noastră opinie. Să fim criticaţi când ştim că nu merităm acest lucru. Să fim sancţionaţi doar pentru că suntem o ţară din estul Europei. Sunt un pro-european convins, dar acest lucru nu mă împiedică să cer respect pentru ţara mea. Sunt convinsă că vom duce la capăt şi preşedinţia rotativă. După aceste 6 luni vom fi trataţi cu respect şi admiraţie”, a spus Dăncilă de pe scena Consiliului Național al PSD.