Comisia de cod electoral: Şefii de Consilii Judeţene vor fi aleşi indirect, prin votul consilierilor județeni

Comisia parlamentară de elaborare a Codului electoral a finalizat, azi, proiectul de lege privind alegerile locale, stabilind, între altele, că preşedinţii consiilor judeţene vor fi aleşi indirect prin vot secret al consilierilor judeţeni, cu majoritate simplă.

Proiectul prevede ca preşedinţii consiliilor judeţene, dar şi vicepreşedinţii şi viceprimarii să fie aleşi în mod indirect, prin vot secret de consiliul judeţean, cu majoritate simplă. Aceştia pot fi demişi, însă, la iniţiativa a cel puţin o treime din numărul consilierilor judeţeni, cu majoritate calificată, adică voturile a două treimi din numărul total, şi motivat.

O altă prevedere a proiectului de lege este că primarii se vor alege într-un singur tur, ca şi în prezent.

Toate candidaturile vor trebui să fie însoţite de liste de susţinători de minimum 1% din numărul total al alegătorilor, dar nu mai puţin de 100 de susţinători pentru comune, 500 pentru oraşe de rangul 2 şi 3 şi 1000 de susţinători pentru municipii şi pentru Bucureşti.

Comisia a mai stabilit că toate cheltuielile din procesul electoral se vor recupera de la bugetul de stat, nu de la bugetele locale, cum este în prezent, precum şi implementarea registrului electoral al AEP pentru gestionarea cetăţenilor cu drept de vot şi introducerea sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi a votului.