Luni și marți, 3-4 aprilie, comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, și comisarul european pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, vor efectua o vizită oficială în România, la București, Iași și Vaslui.
Cei doi comisari europeni vor fi prezenţi în Bucureşti, Iaşi şi Vaslui, pentru a participa la evenimentul de lansare a programelor naţionale pentru 2021-2027 ale politicii de coeziune, pentru a se întâlni cu autorităţi naţionale şi regionale şi pentru a vizita mai multe proiecte finanţate de UE.
Luni dimineața, comisarii se vor întâlni la București cu prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, cu ministrul investițiilor și proiectelor europene, Marcel-Ioan Boloș, și cu ministrul muncii și solidarității sociale, Marius Budăi.
Comisarii se vor deplasa apoi la Iași, unde, la ora 16.00
Comisarii se vor deplasa ulterior la Iaşi, unde, la ora 16,00, vor participa, împreună cu miniştrii Boloş şi Budăi, la evenimentul de lansare a celor opt programe naţionale de coeziune. Evenimentul de lansare va fi urmat de o conferință de presă. La ora 18.00, comisarii se vor întâlni cu părțile interesate de la nivel local în cadrul unui dialog cu cetățenii intitulat „Viitorul politicii de coeziune în regiunea de nord-est”.
Marți, comisarii Schmit și Ferreira se vor deplasa la Vaslui pentru a vizita mai multe proiecte finanțate prin politica de coeziune, și anume „Spitalul Județean de Urgență”, un proiect de extindere a infrastructurii locale de învățământ preșcolar și o fabrică de prelucrare a cărnii care angajează persoane vulnerabile și care este unul dintre cei mai mari angajatori din regiune.
Comisarii europeni vor vizita Centrul pentru refugiați ucraineni de la Nicolina
Comisarii se vor întoarce apoi la Iași și vor vizita Centrul pentru refugiați ucraineni de la Nicolina și alte proiecte finanțate prin politica de coeziune, inclusiv: Fundația „Alături de voi”, care sprijină incluziunea persoanelor cu dizabilități prin intermediul unui model de întreprindere socială; Centrul de simulare „Prof. Univ. Dr. Cristian Dragomir” din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, o unitate cu tehnologie de vârf cofinanțată de UE al cărei scop este să îmbunătățească aspectele practice ale formării în domeniul medical; precum și proiectul transfrontalier SMURDEN, un centru de formare comun cu Republica Moldova pentru intervenții în situații de urgență, se arată în comunicatul d epe site-ul ec.europa.eu.