Joi, Michael Moore, cunoscut în România pentru "Fahrenheit 9/11" şi "Bowling for Columbine", şi-a anunţat lansarea pe internet a următorului documentar, "Slacker Uprising", gratis, mai exact, în chip de cadou pentru ai săi fani.
Anunţul vine după câteva experimente asemănătoare ale unor muzicieni ca Trent Reznor (Nine Inch Nails), Radiohead şi Neil Young. Însă demersul lui Moore are un sens politic şi actualizează o dilemă interesantă, aplicabilă şi presei româneşti: cât mai contează în ziua de azi imparţialitatea jurnalistică? Numele destul de greu de tradus al filmului care va fi disponibil gratis pe internet, începând cu 23 septembrie, e concludent pentru sensul lansării-cadou: „slacker“ înseamnă în acelaşi timp „învârtit de război“, persoană care evită serviciul militar în vremuri grele, dar şi un tânăr educat, cinic şi lipsit de ambiţia şi ţelurile existenţiale asociate îndeobşte „visului american“. „Slacker Uprising“ este, prin urmare, un fel de „revoltă a apaticilor (tineri)“, pe care Moore a încercat să o stârnească în 2004, la trecutele alegeri prezidenţiale din SUA, printr-un turneu în 62 de locuri. Turneul din 2004, care include şi apariţii ale unor staruri de rock, asigură însăşi substanţa filmului din 2008. Lansarea acestuia în pragul următoarelor alegeri prezidenţiale din SUA, ca şi susţinerea declarată pe care Moore a acordat-o democraţilor clarifică sensul unui demers de altfel transparent: cel mai popular realizator de documentare din ultimul deceniu şi poate singurul superstar al acestui subgen îşi foloseşte talentul pentru a susţine Partidul Democrat şi a cataliza electoratul tânăr.
În mod tradiţional, jurnalismul - activitate căruia îi este subsumată şi realizarea de documentare - are ca regulă sfântă evitarea parti-pris-urilor politice şi de alte tipuri, tratamentul neutru al subiecţilor ştirii şi aşa mai departe. Modul în care Moore se joacă cu George Bush în „Fahrenheit 9/11“ sau cu Charlton Heston în „Bowling for Columbine“ nu prea are legătură cu astfel de precepte. Şi totuşi, primul titlu citat este cel mai vizionat documentar din istorie, cu încasări de nu mai puţin de 220 de milioane de dolari. Al doilea a făcut nu mai puţin de 58 de milioane. Câtă nevoie mai are publicul de neimplicare politică şi echilibru în mass-media?Publicul vizat de Moore e el însuşi un răspuns la această întrebare. Presa „serioasă“ rămâne „oamenilor serioşi“, cu vârste peste targetul 18-29 de ani fixat de realizator. În această marjă de vârstă, publicul este la fel de interesat de vechea mass-media ca şi de vot şi de politică. Adică deloc. Problema are o semnificaţie pentru ceea ce se întâmplă în presa românească. Făcând abstracţie de acuzaţiile de rea-intenţie pe care şi le aduc reciproc vocile a cel puţin două grupuri media, Voiculescu şi Vîntu, există cel pu- ţin un jurnalist cunoscut, Traian Ungureanu, care şi-a asumat public susţinerea unui politician român, tizul său de la preşedinţie. Dacă Michael Moore va reuşi să provoce o „revoltă a apaticilor“, schimbarea de paradigmă a presei va fi omologată simbolic.
P.S.: Autorul simte nevoia să dezvăluie un posibil conflict de interese în privinţa acestui articol, pentru că a fost implicat în realizarea unui documentar politic, „Migratorii“, ce o are ca protagonistă pe Adina Vălean, europarlamentar liberal. Scop: popularizarea problematicii legate de migraţia forţei de muncă.