Comandantul pescadorului turcesc, prins la braconat în Marea Neagră, arestat pentru pescuit ilegal și "distrugerea navei"

Comandantul pescadorului turcesc, prins la braconat, în Marea Neagră, de către polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă, a fost arestat pentru 30 de zile de Tribunalul Constanța. Ceilalți șapte membri ai echipajului au intrat în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări.

Tribunalul Constanța a dipsus, ieri, arestarea preventivă a comandantului pescadorului turcesc “Baba Senol”, prins la braconat în data de 20 mai, pentu capturarea lui polițiștii de frontieră fiind nevoiți să folosească armamentul din dotare fapt ce a dus la rănirea a trei marinai și scufundarea navei. Garda de Coastă informeaă, astăzi, că poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta, au demarat cercetările în cazul ambarcaţiunii interceptată în Marea Neagră.

Opt marinari, cetățeni turci, cu vârste cuprinse între 21 și 45 de ani, sunt cercetați pentru săvârşirea infracţiunilor de „pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie”,”pescuit ilegal și pescuit neraportat al calcanului”, „conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător”, „pescuitul comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit”. Ei sunt acuzați inclusiv de „distrugerea sau avarierea unei nave ori a încărcăturii acesteia”, adică de scufundarea pescadorului lovit de gloanțele Gărzii de Coastă.

 În urmă cu două zile, pentru șase dintre marinari ei au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. Ieri, au fost prezentaţi Tribunalului Constanța. Judecătorul a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a comandantului ambarcațiunii, iar ceilalți marinari turci au intrat în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări.

 

Incidentul a avut loc în data de 20 mai când Grada de Coastă a identificat în Marea Neagră, un pescador turcesc, la braconat. Echipajul, format din 8 marinari, nu s-a supus somaţiilor poliţiştilor de frontieră şi a încercat să scape de urmărirea navelor PFR. Poliţiştii de frontieră au folosit gradual armamentul de la bordul navei, reușind astfel oprirea pescadorului turcesc. Echipajul a fost transferat la bordul uneia din navele PFR, trei dintre marinari fiind răniți de gloanțe. Pescadorul s-a scufundat.